UPDATE ora 13.55 Circulatia metroului intre statiile Stefan de Mare si Gara de Nord, care timp de mai multe ore s-a desfasurat pe un singur fir, din cauza inundarii tunelului, a fost reluata, potrivit Metrorex.

Avaria din cauza careia tunelul metroului din zona Piata Victoriei a fost inundat cu apa calda s-a produs miercuri, in jurul orei 01.30, si a fost izolata in jurul orei 04.00, au transmis reprezentantii RADET Bucuresti.

Apa din tunelul de metrou a fost scoasa de echipe de interventie de la RADET, Metrorex si Apa Nova, care au reusit sa elibereze calea de rulare pentru reluarea traficului.

O conducta RADET a fost avariata, ceea ce a dus la inundarea tunelului metroului intre statiile Piata Victoriei 2 si Gara de Nord 1, metrourile circuland pe un singur fir pe tronsonul Stefan cel Mare – Gara de Nord 1 pana la remedierea situatiei, precizeaza Metrorex, citat de News.ro.

Potrivit RADET, furnizarea apei calde a fost intrerupta in zona Calea Victoriei - Piata Victoriei din cauza unei avarii pe reteaua primara de distributie a energiei termice.

Peste 150 de blocuri din Capitala au ramas fara apa calda

Peste 150 de blocuri din sectoarele 1, 2, 3, 4 si 5 au ramas, miercuri, fara apa calda din cauza unor avarii la retelele primara si secundara.

In Sectorul 1 au ramas fara apa calda 76 de imobile, de pe Calea Victoriei, strada Grigore Alexandrescu, strada Iancu de Hunedoara, strada Buzesti, Soseaua Nicolae Titulescu, strada Grigore Alexandrescu, strada Smaranda Braescu, strada Alexandru Serbanescu, strada Herastrau, strada Ceaikovski, Calea Floreasca, strada Glinka, strada Banu Antonache, strada George Calinescu, strada Mozart, strada Bach, strada Beethoven, strada Chopin, strada Donizetti, strada Garibaldi, strada Barbu Vacarescu, strada Rossini, precum si Scoala Generala nr. 19 si Dispensar Floreasca, potrivit informatiilor de pe site-ul RADET.

Citeste si:

In Sectorul 2, alimentarea cu apa calda este oprita pentru 17 imobile de pe strazile Vidin, Intrarea Glucozei, Titeica, Opanez si Zambilelor, precum si in zona depoului RATB.

In Sectorul 3 sunt afectate de avariile la reteaua primara 38 de imobile, de pe strada Baba Novac, strada Campia Libertatii, strada Gruiu, Intrarea Tropicelor, Aleea Textilistilor, strada Lucretiu Patrascanu, strada Muncii, Bulevardul 1 Decembrie 1918, Bulevardul Basarabia, strada Jean Steriadi, strada Lipanesti, strada Ozana, strada Serg. Pene Dumitru si strada Ceairului.

In Sectorul 4, alimentarea cu apa calda a fost intrerupta pentru cinci imobile de pe strada Anghel Moldoveanu, strada Orastiei si strada Tudor Gociu.

In Sectorul 5, in urma avariilor a fost intrerupta alimentarea cu apa calda pentru 19 imobile de pe strazile Barca, Barnova, Dumbrava Noua, Margeanului si Nasaud.

RADET a precizat ca avariile s-au produs miercuri, in jurul orei 04.00 si au afectat mai multe puncte termice. Reprezentantii regiei estimeaza ca alimentarea cu apa calda va fi reluata miercuri, treptat, pana la ora 16.00.

Sursa foto: Daniel Caluian/Shutterstock.com