Consilierii locali din Constanta au votat, in cadrul sedintei de joi, un proiect privind abrogarea hotararii CL numarul 65/2013 care prevedea obligativitatea cluburilor din Mamaia sa aiba un car alegoric cu care sa participe la carnaval.

Viceprimarul Decebal Fagadau a declarat, la finalul sedintei Consiliului Local, ca Primaria nu va mai organiza carnavalul din Mamaia.

"Tinand cont de faptul ca 1 Mai declanseaza sezonul estival, pentru ca agentii economici sa stie cum sa-si bugeteze obligatiile ce le reveneau nascute din aceste hotarari de Consiliu Local, mi s-a parut corect ca in luna aprilie sa anuntam ca abrogam hotararile care instituiau obligativitatea de participare la carnavalul organizat de Primarie si ca Primaria nu va mai organiza carnaval. Intrucat taxa de promovare instituita la solicitarea celor care opereaza in statiunea Mamaia este o taxa functionala, pot apela la aceasta suma de bani pentru a face ce actiuni de promovare considera dansii potrivite pentru statiunea Mamaia. Altfel spus, anul acesta municipalitatea nu va organiza niciun carnaval, nicio defilare, pur si simplu va autoriza, daca ii va fi solicitata, orice manifestare de promovare din statiune organizata de agentii economici", a afirmat Decebal Fagadau.

El considera ca rolul agentilor economici trebuie sa fie prioritar in promovarea statiunii Mamaia.

Citeste si:

"Carul municipalitatii a fost anul trecut bine primit, dovada zecile de mii de participanti la acele manifestari. A fost o masura foarte buna, banii s-au cheltuit util pentru ca scopul a fost atins, dar nu distoneaza ceea ce a facut Radu Mazare si ceea ce a incuviintat Consiliul Local atata timp cu ceea ce propun eu, pur si simplu am ajuns la un moment in care cred ca rolul agentilor economici trebuie sa fie cel de prima voce, iar Primaria, impreuna cu Consiliul Local, sa sustina aceasta prima voce", a afirmat viceprimarul Constantei.

Decebal Fagadau a precizat ca nu a vorbit cu Radu Mazare despre acest proiect, spunand ca il asteapta sa revina la Primarie pentru a-si duce la capat mandatul de primar.
In luna martie 2013, Consiliul Local a aprobat un proiect de hotarare care prevedea obligativitatea proprietarilor de cluburi din Mamaia de a avea un car alegoric cu care sa defileze in timpul sezonului estival.

Radu Mazare a fost, in ultimii ani, vedeta carnavalului din Mamaia. El a defilat pe care alegorice purtand diverse costume, fiind pe rand spartan, sultan, samurai, maharajah, rege britanic, Ludovic al XIV-lea, Nabucodonosor, Suleyman Magnificul, Cezar, Stefan cel Mare si Ramses al II-lea.
In urma cu cateva saptamani, Radu Mazare a anuntat ca nu va mai participa la carnaval si ca nu stie daca acesta va mai fi organizat. Mazare se afla in prezent in arest preventiv.

Sursa foto: travelinconstanta.ro