"Piata dezvoltarilor imobiliare a luat avant pe segmentele de spatii de birouri si industrial in 2016, comparativ cu anii anteriori, iar stocul va creste considerabil si in urmatorii 2-3 ani", mai spune Ilinca Paun. Iata, in continuare, care sunt predictiile Colliers pentru piata imobiliara in 2017:

1. Incertitudinea ridicata persista pe plan extern, dar tarile din Europa Centrala si de Est (ECE) se vor descurca mai bine decat piete emergente:

Pietele financiare din regiunea ECE au infruntat "furtunile" din 2016 remarcabil de bine, se arata in raportul Colliers. De altfel, cei mai multi indicatori structurali evidentiaza faptul ca tarile din Europa Centrala si de Est sunt mai apropiate, mai degraba, de economiile dezvoltate, decat alte piete emergente. Romania a urmat, de asemenea, aceasta tendinta si dispune de capacitatea de arata rezilienta contra socurilor externe si in anul 2017.

Drept urmare, ne asteptam la o continuare a investitiilor straine pe piata locala, ceea ce va sustine cererea pentru spatii de birouri si industriale.

2. Tranzactiile de investitii vor ajunge la un nivel maxim post-criza in 2017:

Sursa tranzactiilor de investitii de investitii in 2017 acopera deja mai mult de 65% din volumul total de tranzactii din 2016. Lichiditatea s-a imbunatatit ca urmare a intrarii unui numar mare de investitori pe piata locala anul trecut, ceea ce se va intampla si in 2017, din moment ce multi alti investitori prospecteaza potentialul Romaniei. De asemenea, creditorii bancari isi vor mentine apetitul pentru finantarea proiectelor imobiliare.

3. Sectoarele IT si BPO/SSC vor constitui sursa principala a cererii de spatii de birouri, in special in afara Capitalei:

IT si de externalizarea pe piata locala de servicii de back-office precum BPO/SSC au cunoscut o dezvoltare importanta in ultimii 5 ani si isi vor mentine un trend pozitiv si in 2017. Analistii Colliers estimeaa ca aceste sectoare vor constitui al doilea cel mai important factor care contribuie la cresterea Produsului Intern Brut in 2017, dar, in acelasi timp, sursa cheie a cresterii cererii pentru spatii de birouri in Capitala si alte mari orase la tarii.

4. Competitia din piata spatiilor de briouri va creste in intensitate:

Pe masura ce ritmul livrarilor noi va continua sa il depaseasca pe cel al cererii noi create pe piata spatiilor de birouri din Capitala, rata de neocupare are mari sanse sa creasca in perioada urmatoare. Cladiri noi, care ofera conexiuni bune la sistemul de transport public, certificarile verzi si un amestec complex de facilitati vor ramane atractive pentru piata, ceea ce va mentine chiriile in jurul valorilor actuale. Pe de alta parte, cladirile mai vechi, care nu dispun de conexiuni la transportul public, in special metrou, vor trebui fie sa faca investitii suplimentare, fie sa concureze doar prin nivelul costurilor.

5. Noile dezvoltari industriale vor atinge inca un record:

Stocul total de spatii industriale are capacitatea de a avansa cu 500.000 mp in 2017, ceea ce ar marca cea mai ridicata rata de livrari de dupa criza financiara. Cererea va rezulta in principal din sectorul bunurilor de larg consum (40% din livrarile noi), e-commerce (20%) si IT & depozitare de electronice (10%). Livrarile noi vor continua sa fie concentrate pe Bucuresti (80%), dar exista, de asemenea, un interes tot mai mare si pentru alte orase.

6. 2017 va reprezenta un punct de inflexiune pentru infrastructura:

Anul curent va aduce livrarea de 180 de kilometri noi de autostrada, ceea ce va oferi o conexiune rapida intre marile orase din Transilvania. Acest lucru ar trebui sa incurajeze si investitorii sa inainteze spre Est si va ajuta la atenuarea unora dintre neajunsurile cu privire la mobilitatea fortei de munca in partea de vest a tarii. Ambii factori ar trebui sa conduca la cresterea cererii de spatii industriale, in special in orase precum Cluj-Napoca, Timisoara, Sibiu sau Deva.

Cati kilometri de autostrada vor fi finalizati anul acesta

Cati kilometri de autostrada vor fi finalizati anul acesta

7. Piata de retail din Capitala se va axa pe fluxul de clienti; alte orase se vor concentra pe dezvoltarea unor noi parcuri de retail:

Dupa livrarea centrelor comerciale ParkLake si Veranda, in 2016, analistii Colliers estimeaza ca nu vor mai exista dezvoltari similare in Bucuresti in perioada 2017-2018. Cu toate acestea, centrele comerciale existente se vor concentra pe consolidarea pozitiei de piata si pe maximizarea fluxului de clienti. Livrarile noi vor fi concentrate in orase secundare si tertiare, cu un accent puternic pe parcuri de retail.

8. Noi branduri vor intra pe piata de retail:

Analistii Colliers apreciaza ca exista un potential ridicat pentru piata de retail din Romania de a atrage noi brand-uri. Cheltuielile de consum in crestere ale consumatorilor si livrarile noi de spatii comerciale ofera un stimulent puternic pentru piata. Branduri din Polonia si Turcia au potential de a prinde destul de bine, deoarece: i) aceste branduri se potrivesc cu nevoile potentialilor consumatori ii) Romania constituie cea mai mare piata de desfacere dupa Polonia din regiunea ECE si iii) brandurile poloneze si cele turcesti au avut performante incurajatoare pana acum.

9. Zonele rezidentiale vor migra mult mai aproape de recentele dezvoltate centre de afaceri:

Investitii substantiale realizate pe segmentul de terenuri in 2016 au ca scop dezvoltarea de noi zone rezidentiale in Capitala, mai aproape de noile dezvoltari de spatii de birouri in partea de nord a orasului. Analistii Colliers se asteapta ca cererea pentru aceste noi dezvoltari rezidentiale sa fie sustinute de preferintele demografice ale angajatilor tineri, in general, aflati in cautarea fie a primei locuinte, fie a celei de-a doua.

10. Piata terenurilor va fi orientata catre segmentele de retail si rezidential:

Piata terenurilor se va orienta, cel mai probabil, catre nevoile in schimbare ale consumatorilor, potrivit raportului Colliers. Dezvoltarile rezidentiale in noi zone vor ramane atractive, asa cum va fi si cazul extinderilor pentru retele de magazine mari, precum supermarket / hypermarket si DIY.

Sursa foto: ImageFlow / Shutterstock