Mitsubishi ASX facelift poate fi comandat in Romania la un pret de pornire de 18.700 euro cu TVA pentru propulsorul pe benzina de 1,6 litri 117 CP. SUV-ul restilizat nu mai are in gama motorizarea diesel de 2,2 litri, doar pe cea de 1,6 litri 114 CP.

ASX diesel cu propulsorul de 1.6 Turbo Diesel 114 CP poate fi comandat cu tractiune fata sau integrala si transmisie manuala cu 6 trepte. Cu tractiune simpla costa de la 19.400 euro cu TVA, iar cu tractiune integrala costa de la 21.400 euro cu TVA.

Revizia a fost extinsa pana la 20.000 km. Noul ASX vine cu noi jante de 18” din aliaj usor cu mai multe spite, accente de negru “piano black” pe volan, functia de auto-intunecare a oglinzii retrovizoare, o antena de tip “rechin”, o tapiterie noua pentru bancheta din spate, precum si un nou material mai atractiv ce imbraca scaunele.

Versiunea restilizata a modelului ASX a fost prezentata in premiera la Salonul Auto de la Paris, editia 2016, intruchipand o altfel de interpretare a noii identitati vizuale a MMC, prin intermediul conceptului Dynamic Shield.

Din cele peste 1.100.000 unitati ASX produse de la lansarea sa in 2010, peste 250.000 de unitati au ajuns in Europa.

Kia lanseaza in a doua...
Citeste si: Kia lanseaza in a doua jumatate a anului un nou SUV

In ceea ce priveste design-ul, bara de protectie fata a fost modificata spre a putea fi implementate dungile cromate in timp ce sectiunea centrala a fost inlocuita cu cea a noului Outlander sau a conceptului eX. In partea de sus, grila superioara este realizata din bare negre subtiri dispuse pe orizontala conectandu-se cu farurile si oferind astfel un aspect integrat.


Te-ar putea interesa si:


Mai multe articole din sectiunea Auto »



Citeste si
Concurenta lanseaza monitorul preturilor pentru carburanti