BMW va prezenta la Geneva Seria 1 cu doua noi motorizari, o varianta diesel de 115 CP si una pe benzina de 122 CP.

BMW 116d va fi lansat pe piata in primavara anului 2009 ca noua varianta diesel de intrare in gama, atat in versiune cu trei usi, cat si cu cinci usi.

Motorul - o alta varianta a propulsorului BMW diesel cu patru cilindri, cu turbocompresor si injectie directa common-rail, dezvolta 85 kW/115 CP si ofera un maxim al cuplului de 260 Newton-metri. Consumul mediu de combustibil, in ciclu de testare EU, este de 4,4 litri/100 kilometri, iar nivelul emisiilor CO2 este de 118 grame per kilometru.

Modelul de baza cu motorizare pe benzina, BMW 116i este disponibil pe versiunea cu cinci, dar si cu trei usi. Motorul cu patru cilindri, cu injectie directa pe benzina (High Precision Injection), ce dezvolta 90 kW/122 CP, disponibil la BMW 116i are acum o capacitate de 2,0 litri si ofera o crestere de cuplu de 25 Newton-metri, la un total de 185 Newton-metri. Aceasta optimizare sporeste performantele modelului BMW 116i, versiunea cu cinci usi accelereaza pana la 100 km/h in 9,9 secunde (trei usi: 9,8 secunde) si atinge o viteza maxima de 204 km/h.

Consumul de combustibil este de 6,2 litri/100 kilometri in ciclul de testare EU, in timp ce emisiile CO2 ale masinii sunt de 143 grame per kilometru. In consecinta, BMW 116i indeplineste acum standardul EU5 in ceea ce priveste emisiile.

Editia 2009 a Salonului Auto de la Geneva va marca premiera europeana a noului BMW Z4.

BMW va prezenta in premiera mondiala: BMW Seria 5 Gran Turismo Concept, BMW Seria 7 individual, noi versiuni pentru BMW Seria 7 (BMW 730Ld) si BMW Seria 1 (BMW 116d si BMW 116i).

Gama de echipamente optionale si accesorii originale BMW disponibile virtual pentru toate gamele de modele va fi extinsa din primavara anului 2009. Noul BMW Seria 7, spre exemplu, este disponibil cu optiuni suplimentare de nuante exclusive pentru vopsea, jante din aliaj usor, precum si tapiterie si echipari de la BMW Individual.

Gama BMW Performance prezentata anul trecut la BMW Seria 1 a fost revizuita si suplimentata cu noi articole pentru noua gama BMW Seria 3. Spre exemplu, optiunile adaugate pentru transmisie, suspensie, aerodinamica si cockpit, disponibile in special pentru noul BMW Seria 3 limuzina si noul BMW Seria 3 Touring, transpun cunostintele dobandite in motorsport direct in productia de serie.

O alta caracteristica care isi face premiera la Geneva este BMW Performance Power Kit pentru varful de gama de la BMW Seria 1 si BMW Seria 3. Acest kit unic ofera o crestere de putere si de cuplu pentru motorul de 3,0 litri - sase cilindri dispusi in linie, cu tehnologie Twin Turbo si High Precision Injection - in absolut orice conditii de condus. De aceea, acest kit este o solutie perfecta pentru BMW 135i Coupé, BMW 135i Cabriolet, BMW 335i Sedan, BMW 335i Touring, BMW 335i Coupé si BMW 335i Cabriolet.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Cristian Gubandru
Cristian este absolvent al Universității Româno-Americane și al unui MBA la Academia de Studii Economice (A.S.E.). Startul în jurnalism a fost în 2003 la agenția de presă Mediafax , parte a trustului MediaPro, pe poziția de redactor, iar mai târziu la agenția de presă NewsIn , parte din trustul de media Realitatea - Cațavencu, ca reporter și redactor șef al departamentului Companii. Pentru o perioadă scurtă de timp a scris pentru ziarul de...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Auto »



Setari Cookie-uri