Miniştrii Energiei din UE vor discuta despre o plafonare a preţului gazelor la nivelul blocului comunitar, în încercarea de a stabili viitoarele măsuri pentru a atenua efectele crizei energiei, deşi este posibil să dureze câteva săptămâni până se va ajunge la un acord.

În condiţiile în care nu există încă la masa negocierilor nicio propunere oficială, miniştrii Energiei din UE reuniţi la Luxemburg ar urma să dezbată principiile funcţionării plafonării preţului gazelor în blocul comunitar, precum şi posibilele dezavantaje, scrie Agerpres.

Când ar putea fi plafonat prețul gazelor în UE

Comisia Europeană a solicitat săptămâna trecută aprobarea statelor membre UE pentru un proiect ce prevede limitarea preţului tranzacţiilor la hub-ul de gaze TTF din Amsterdam, unde se stabilesc preţurile de referinţă pentru Europa. Limitarea ar putea intra în vigoare dacă preţurile cresc semnificativ. Câteva zile mai târziu, liderii statelor membre UE au cerut "decizii concrete" privind limitarea, din partea miniştrilor lor şi a Bruxelles-ului.

Diplomaţi UE au declarat pentru Reuters că la discuţiile de marţi Comisia Europeană ar urma să obţină undă verde pentru această propunere, dar unele state vor să obţină mai multe detalii privind modul de funcţionare al potenţialei plafonări a preţului gazelor.

Citește și: Care sunt cele mai bune oferte la gaze naturale în acest moment. ENGIE, E.ON și Enel, în top

"Nu va fi luată o decizie în următoarele zile", susţine oficialul, adăugând că nu este clar încă momentul în care va face Bruxelles-ul o propunere fermă.

Orice propunere va trebui negociată de statele membre UE, şi ar putea fi aprobată la reuniunea de urgenţă a miniştrii Energiei din noiembrie.

Înaintea discuţiilor de marţi, Comisia Europeană a prezentat statelor membre UE un document în care avertizează contra plafonării preţului gazelor folosite la generarea electricităţii, deoarece ar putea duce la o majorare a folosirii gazelor.

Ce s-a întâmplat cu prețul gazelor în ultimele zile

Preţurile de referinţă la gaze naturale în Europa au scăzut luni sub pragul de 100 de euro pentru un Megawatt-oră, pentru prima dată după luna iunie, în contextul în care temperaturile neobişnuit de mari pentru această perioadă şi livrările consistente au redus îngrijorările referitoare la apariţia unor probleme de aprovizionare la iarnă.

La hub-ul de gaze TTF din Amsterdam cotaţiile futures au scăzut şi cu 18%, şi în prezent sunt cu aproximativ 70% sub maximele atinse în luna august. Temperaturi ridicate sunt preconizate până la începutul lunii următoare, ceea ce ar permite amânarea debutului sezonului de furnizare a agentului termic, astfel că umplerea depozitelor de gaze va putea continua. Aceste depozite care vor avea un grad de umplere mai mare decât de obicei vor oferi o rezervă necesară în perioada în care temperaturile se vor reduce.

Statistic: Natural gas commodity prices in Europe and the United States from 1980 to 2021, with a forecast for 2022 (in U.S. dollars per million British thermal units) | Statista
Find more statistics at Statista

Această îmbunătăţire a condiţiilor de pe piaţa de gaze reduce o parte din presiunea cu care se confruntă decidenţii europeni, în condiţiile în care criza energetică a împins economia continentului în pragul recesiunii şi inflaţia la cel mai ridicat nivel din ultimele decenii.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri