Rusii care au investit in Facebook mai au 1 mld. $ pentru retele sociale

Digital Sky Technologies, companie ce a investit in Facebook si Zynga, intentioneaza sa faca investitii masive in start-up-uri de tipul retelelor sociale in urmatorii cinci ani, scrie Business Week.
La inceputul lui 2009, investitorul rus Yuri Milner s-a intalnit personal cu directorul executiv al Facebook, Mark Zuckerberg, pentru a cumpara 2% din companie contra sumei de 200 milioane dolari. "Voi finaliza mai multe investitii", a declarat Milner, care a estimat ca petrece mai mult de 75% din timpul sau calatorind.

Compania rusa Digital Sky Technologies, care in decembrie a incheiat o runda de finantare pentru site-ul de jocuri Zynga, intentioneaza sa investeasca mai mult de un miliard de dolari in start-up-uri de social media din afara Rusiei, a declarat Milner.

Digital Sky vrea sa cumpere participatii mici in companii ce detin retele sociale importante care ulterior vor demara o oferta publica initiala (IPO). In luna decembrie, DST a investit 180 milioane de dolari in site-ul Zynga, alaturi de Andreessen Horowitz, fondatorul companiei Marc Andreessen.

Milner si-a comparat investitiile pe termen lung cu cele ale lui Warren Buffett, investitorul american pe care il admira. Acesta a refuzat sa dezvaluie potentialele preluari, insa analistii considera ca printre posibili candidati se afla Twitter si Foursquare, un serviciu mobil care ajuta utilizatorii sa ofere informatii despre locatiile in care au calatori.

Digital Sky este unul dintre investitorii site-ului Vkontakte.ru, cea mai mare retea sociala din Rusia, si Mail.ru, portalul web ce ofera servicii de comunicare precum email-ul.

Unul dintre portalurile DST negociaza pentru preluarea diviziei de mesagerie instant ICQ detinuta de AOL, potrivit unor surse apropiate situatiei citate de Bloomberg.

Cu mai mult de 42 milioane de utilizatori activi si mai mult de jumatate din piata ruseasca de mesagerie instant, ICQ ar putea obtine venituri intre 90 si 200 milioane dolari, sustin analistii. Acestia mai adauga ca abordarea DST prezinta unele riscuri prin faptul ca investeste sume mari pentru participatii mici, obtinand mai putine functii de conducere decat investitorii care au injectat mai putin capital in stagiile primare.

Despre autor

Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea IT & C »



Setari Cookie-uri