Grecia a indeplinit 60% din reformele necesare, circa 20% sunt in discutie la nivelul guvernului, iar restul trebuie programate.
Intre masurile suplimentare figureaza relaxarea prevederilor referitoare la concedieri si la salariul minim, precum si eliminarea anumitor privilegii profesionale.
Raportul sugereaza ca creditorii Greciei, respectiv tarile europene, vor renunta la o parte din datoriile statului elen, astfel ca tara va fi salvata de contribuabilii din aceste state.
In schimb, BCE nu poate renunta la creantele asupra Greciei, pentru ca ar echivala cu finantarea tarii, fapt interzis de Tratatul UE. Institutia s-a declarat insa pregatita sa renunte la orice beneficiu adus de aceste detineri.
Raportul include si alte masuri, precum o crestere automata a impozitelor, daca reformele nu sunt aplicate la timp.
Aceasta versiune provizorie a raportului a fost prezentata joi, la Bruxelles, responsabililor care pregatesc o teleconferinta de saptamana viitoare a ministrilor de Finante din zona euro.
Grecia trebuie sa convinga troica creditorilor ca a progresat suficient pentru a putea primi o noua transa de imprumut de 31,5 miliarde de euro, in lipsa careia va ramane fara fonduri la jumatatea lunii viitoare.
Raportul final al troicii trebuie sa fie publicat cel tarziu pe 12 noiembrie, potrivit Der Spiegel.
Citeste si:
Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »
Te-ar putea interesa și: