Giganţii bancari Citigroup, HSBC şi Barclays au ordonat mai multor angajaţi să revină la munca de la birou timp de cinci zile pe săptămână, în condiţiile în care modificările cadrului de reglementare au făcut mai dificil pentru firmele de pe Wall Street să permită angajaţilor să muncească de acasă, informează Bloomberg, conform Agerpres.

Într-un comunicat de presă, Citigroup a informat că a cerut unui număr de aproximativ 600 de angajaţi din SUA, care anterior erau eligibili să muncească în regim remote, să facă naveta la birourile bănci în regim full-time. Chiar şi aşa, însă, majoritatea angajaţilor de la Citi pot continua să lucreze în sistem hibrid, muncind două zile pe săptămână din afara biroului.

În cazul HSBC, modificarea reglementărilor afectează aproximativ 530 de angajaţi de la New York, adică aproape jumătate din personalul său din acest oraş, iar banca a vorbit cu ei cu privire la opţiunile lor, a declarat directorul de resurse umane de la HSBC, Mabel Rius. Potrivit acestuia, banca încearcă să lase cât mai multor angajaţi posibil opţiunea de a lucra de acasă, dacă doresc să facă asta.

În sfârşit, Barclays va cere miilor de angajaţi de la divizia sa globală de investment banking să lucreze cinci zile pe săptămână de la birou sau să călătorească pentru a se întâlni cu clienţii, începând cu data de 1 iunie. Decizia coincide cu "noile politici de reglementare", a precizat banca britanică.

Băncile erau renumite drept unii din cei mai flexibili angajatori de pe Wall Street, permiţând angajaţilor să continue să lucreze remote după pandemie.

Modificările vin într-un moment în care Financial Industry Regulatory Authority, principala instanţă de supervizare a sectorului de brokeraj din SUA, se pregăteşte să reintroducă regulile de dininatea pandemiei pentru monitorizarea locurilor de muncă, în săptămânile următoare.

Asta ar putea însemna sfârşitul muncii de acasă pentru mulţi traderi şi angajaţi ai băncilor, după ce şefii au ajuns la concluzia că lăsarea angajaţilor să lucreze de acasă, conform cadrului de reglementare impus de Finra, nu merită costurile sau necazurile.

Tensiunea provine din cerinţele americane ca băncile să îşi monitorizeze angajaţii şi să faciliteze inspecţiile periodice la locul de muncă. Atunci când a izbucnit pandemia de Covid-19, iniţial organismele de reglementare au relaxat o parte din regulile lor pentru ca oamenii să poată lucra de acasă. Acum o parte din aceste relaxări urmează să fie eliminate.

Unele dintre marile bănci de pe Wall Street, precum Bank of America Corp., JPMorgan Chase & Co. şi Goldman Sachs Group Inc., au revenit deja la munca de la birou timp de cinci zile pe săptămână.

Însă unele bănci mai mici se laudă cu flexibilitatea pe care o oferă angajaţilor, care le poate oferi un avantaj în recrutarea şi păstrarea de oameni talentaţi.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe
9news.ro Promo

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri