Dacă ți s-a propus o relocare temporară cu jobul și ai șansa de a pleca la Paris, Londra sau Dublin, ar fi păcat să ratezi o asemenea oportunitate. E posibil ca destinația să fie una în care pandemia este mult mai bine gestionată, astfel încât să ai mai multă libertate și șanse de a te relaxa și de a ieși după un an de izolare, telemuncă și restricții cazone.

E drept, nu e ușor să lași totul în ordine, mai ales dacă ai aflat în urmă cu puțin timp și e necesar să iei o decizie cât mai repede. Deși poate ai fi tentat, dacă ai o locuință proprie, să o dai spre închiriere, nu face acest lucru decât dacă chiriașii sunt de încredere, fac parte din cercul de prieteni și cumva au trecut de etapa în care fac nopți albe pe ritmuri de muzică trance. Astfel, ai risca ca la întoarcere să găsești un dezastru la tine în apartament, la care cel mai probabil mai ai și foarte multe rate de achitat.

Indiferent care sunt temerile tale înainte de o relocare, important este să fii extrem de organizat. Având control asupra situației, vei căpăta încredere și siguranță. Important e să te asiguri că lași totul ca la carte acasă și că în străinătate totul e sub control, aspecte de care în general se ocupă compania (chirie, asigurare medicală, facilități).

Este important să te informezi pe site-uri și vlog-uri de tipul „Ce să faci când…”, însă îți venim și noi în ajutor cu câteva recomandări generale de care să ții seama atunci când alegi să spui „da” unei asemenea șanse. Important e să lași lucrurile în ordine acasă, mai ales dacă firma se ocupă integral de restul.

Reducerea costurilor

Pentru a nu te trezi la întoarcere cu facturi colosale, regularizări și alte cheltuieli de întreținere, deși tu ai fost plecat, încearcă să reduci din timp eventualele costuri suplimentare. Astfel, alege să te debranșezi de la căldură și să nu mai depinzi de un agent de termoficare și de consumul altora, achiziționând o centrală electrica. Costurile vor fi semnificativ mai reduse, pot controla totul de la distanță, astfel încât să menții în sezonul rece o temperatură optimă în locuință, pentru ca pereții și pardoseala să nu sufere modificări din cauza frigului. Totodată, renunță la serviciile de abonament la internet și TV, interesează-te dacă mai e necesar să plătești costurile aferente curățeniei pe scara blocului, precum și a ridicării gunoiului în condițiile în care tu ești departe.

Supravegherea locuinței

E greu să crezi că o eventuală spargere a apartamentului nu se poate întâmpla decât altora. Din păcate, rata infracționalității crește în preajma sărbătorilor și ajunge la un indice ridicat post-factum, atunci când mulți români, cu venituri peste medie, aleg să plece în vacanță. Este o realitate că mulți au luat cu asalt destinațiile exotice, după un an în care cele mai multe dintre zboruri au fost anulate. Din păcate, hoții sunt conștienți de toate aceste aspecte, mai ales după un an în care nu au reușit să își facă „provizii”. Dacă nu locuiești într-un apartament dintr-o zonă rezidențială, situație în care poți pleca liniștit, căci în acest caz sistemul de pază este, de regulă, unul bine pus la punct, trebuie să îți instalezi un sistem de supraveghere video a locuinței. Va fi ușor de monitorizat de la distanță printr-o aplicație cu ajutorul căreia vei primi chiar și notificări de tip alarmă. Astfel, vei putea chiar tu să anunți poliția sau să-ți rogi vecinii sau prietenii să o facă și să inspecteze la fața locului.

Dacă ți s-a oferit această șansă, nu te crampona de piedici și ia totul ca atare, cu mult entuziasm și determinare. Cu siguranță nu va fi ușor, dar nici pe departe imposibil.

Sursa foto: Unsplash.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Lifestyle »


Setari Cookie-uri