Conform unor surse din alianță, liderii PLUS au discutat duminică, într-o ședință restrânsă a conducerii partidului, despre posibilitatea de a rupe alianța cu USR. Prima dată a fost invocat acest subiect joi, după anunțul că Nicușor Dan va fi susținut de PNL la primăria Capitalei, anunț care a dus la retragerea candidatului PLUS, Vlad Voiculescu. În PLUS s-a discutat inclusiv despre un vot al membrilor de partid, care să fie întrebați dacă mai vor sau nu o alianță cu USR, scrie Digi24.ro.

UPDATE: ”Infirmăm ferm speculațiile recent apărute în presă cu privire la solicitările PLUS de încetare a alianței politice dintre PLUS și USR. Mai mult, reprezentanții conducerii PLUS au solicitat USR întărirea Alianței și o abordare comună în ceea ce privește colaborarea cu alte formațiuni politice, inclusiv PNL. Credem în continuare că Alianța este singura formă prin care acum putem combate hegemonia partidelor vechi - cu metehne învechite. Am cerut să avem o Alianță credibilă, cu liste comune în toată țara”, se arată într-un mesaj trimis de către reprezentanții PLUS.

Abandonul forțat al lui Vlad Voiculescu i-a ostilizat total pe cei din PLUS, cu care relațiile celor din USR sunt din ce în ce mai proaste. Puși în fața faptului împlinit, că Nicușor Dan va fi principalul candidat al partidelor de dreapta, oamenii lui Dacian Cioloș s-au simțit trădați, motiv pentru care, în interior, vorbesc deschis despre ruperea alianței.

Citește materialul integral pe Digi24.ro.

Sursa foto: Agerpres Foto

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Politic »


Comunicate de presă

Vrei ca informatia ta sa ajunga la publicul tau tinta? Publica un comunicat de presa →


Setari Cookie-uri