Dr. Laurențiu Belușică, directorul Spitalului Orășenesc Găești, a intrat în atenția camerelor la începutul campaniei de vaccinare, când, în urma anunțului său de pe pagina de Facebook, s-a înțeles că au fost încălcate prioritățile în administrarea serului. Deși exprimarea nu l-a ajutat, medicul și-a motivat bunele intenții, precizând că nu a vrut să irosească nicio doză de vaccin. wall-street.ro a vrut să stea de vorbă cu dr. Belușică și l-a găsit în fața unei mese pline de dosare pentru fonduri europene. De ce? ”Vreau să fac spitalul ăsta după soare”, a spus acesta.

România este deficitară la nivelul investițiilor în spitale, lucru dezvăluit și de pandemia de coronavirus. Spitale vechi, cu pereți scrijeliți și paturi ruginite au fost nevoite să se adapteze unui virus nou, care a făcut cale comună cu infecțiile nozocomiale bine înrădăcinate în sistemul de sănătate.

Dr. Belușică intenționează să schimbe acest lucru și vrea ca spitalul din Găești să nu mai fie desconsiderat. Nici mai mult, nici mai puțin de 52 de dosare pentru fonduri europene a conceput acesta pentru diverse materiale, cum ar fi:

  • Paturi noi,
  • Aparat de rezonanță magnetică (despre care am aflat că poate fi achiziționat pentru o populație de 60.000 de locuitori),
  • Computer Tomograf,
  • Containere pentru triaj,
  • Sistem de lavaj pentru paturi etc.

Dacă îmi aprobă finanțarea, fac spitalul acesta după soare.

Dr. Laurențiu Belușică

În contextul pandemic pe care îl traversăm, medicul s-a gândit și la pacienții cronici, care fie se tem să vină la spitale, fie nu au locuri în unitățile medicale. Prin urmare, chirurgul vrea să construiască o secție COVID, exterioară spitalului. Spitalul modular va cuprinde 35 de paturi de adulți și 15 paturi pentru copii.

”Lucrez la un proiect pe fonduri europene, de trei milioane de euro, prin care să pot construi o secție COVID exterioară spitalului, ca să nu mai amestec lucrurile. În felul acesta, bolnavii cronici vor putea veni cu mai multă încredere”, a declarat directorul spitalului, pentru wall-street.ro.

Spitalul Găești dispune, în prezent, de 100 de paturi pentru pacienții COVID, de care se pot ocupa în jur de 20 de asistenți medicali, ceea ce este puțin, spune dr. Belușică.

”E foarte dificil să îngrijești pacienți cu COVID. Cu toții vor perfuzii, cu toții vor antibiotice și oxigen”, a mai spus acesta.

Cât despre inițiativele sale privind fondurile europene, dr. Belușică susține că nu e o muncă ușoară, precizând că pentru cele 52 de dosare a muncit timp de două luni. Aplicarea pentru fonduri europene presupune atenție și cercetare, în alegerea celor mai bune oferte.

”Când eram în Spitalul Gerota am fost implicat într-un astfel de caiet de sarcini. Era o singură achiziție, eu am răspuns de ea. Printre altele, am avut specificațiile tehnice în limba engleză. Era vorba despre un aparat de chirurgie, am citit detaliile, le-am înțeles și atât a fost. Am semnat pentru achiziție. La control, DNA-ul m-a întrebat de ce nu am cerut specificațiile în limba română, pentru că nu toți știu engleză, astfel încât să poată citi. Și am fost amendat cu 10% din salariu, timp de 6 luni. Prin urmare, există momente cât te gândești de ce să mai faci dosar pentru fonduri europene”, a mărturisit chirurgul.

Ce trebuie schimbat în spital mai întâi

Spitalul Orășenesc Găești are o ”vârstă” de peste 40 de ani, iar dacă pereții au mai fost aranjați, paturile, schimbate, iar holurile, spălate, instalația electrică poate produce un incendiu oricând.

Prin urmare, dr. Belușică vrea ca înainte de toate, să schimbe firele care conduc electricitatea în întreaga instituție, dar și să monteze senzori de fum în fiecare salon și camere de luat vederi, totodată.

”Am vorbit deja cu o firmă din Târgoviște, mă costă 1,5 milioane de euro. Am înaintat solicitarea ministerului și sper să se rezolve rapid cu finanțarea, pentru că banii vin de la minister, nu din surse externe”, a precizat acesta.

Pentru mai multe informații despre ce s-a schimbat în sistemul de sănătate românesc după un an de pandemie, dar și despre cum îmbunătăți anumite segmente din domeniu, înscrie-te gratuit AICI la cea de-a patra ediție a Conferinței Future Healthcare, de pe 11 martie.

Care este cea mai mare problemă a micului spital

Spitalul Orășenesc Găești se află în orașul cu același nume, un oraș mic, cu aproximativ 17.000 de locuitori. Spitalul deservește și localitățile din jurul orașului, nu puține la număr. Solicitările sunt diverse și sunt în număr mare, cu atât mai mult cu cât acesta a devenit unitate suport-COVID în context pandemic.

Prin urmare, spune dr. Belușică, cea mai mare problemă a spitalului este lipsa de personal.

”Se spune că poți să ai un spital construit din aur, dacă personalul nu e de calitate, mai bine îl topești și faci verighete. Câștigi mai mult. E nevoie ca un singur om să vină, în jurul căruia să merite să faci un spital de aur”, a declarat chirurgul.

Acesta acuză lipsa de infrastructură, și nu neapărat cea medicală.

”Nu pot angaja un medic de la București, deoarece drumul de la Capitală la Găești e groaznic. În primul rând, îți rupi mașina, în al doilea rând, poți face accident oricând. E un drum pe două benzi, cu denivelări, deci pericolul e prezent tot timpul”, a conchis medicul.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Cristina Marin
Cristina Marin s-a alăturat redacției la începutul anului 2020, cu puțin timp înainte de declanșarea pandemiei. Coincidență sau nu, cei peste trei ani petrecuți în cadrul rețelelor private de sănătate din România au ajutat-o să înțeleagă mai bine relația dintre pacient și sistemul de sănătate autohton despre care scrie în prezent la publicația Wall-street.ro. Cristina se află în permanentă legătură cu medicii din spitalele românești și...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Sănătate »


Setari Cookie-uri