Am ajuns intr-o sambata dimineata pe santierul unde Habitat for Humanity construieste Centrul Comunitar Buftea, o echipa de cativa oameni din redactia wall-street.ro, la invitatia TELUS International Romania. Am gasit o efervescenta greu de imaginat pentru o zi calduroasa de weekend, in care majoritatea bucurestenilor aleg sa dea o fuga la mare, la munte sau oriunde e mai racoare. Sute de oameni, romani si straini, din echipa TELUS International, nerabdatori sa contribuie la finalizarea constructiei, isi ridicau echipamentele de protectie cu mult entuziasm si se pregateau pentru o zi de lucru deloc usoara.

Vizita noastra a venit in ziua celei de-a saptea editii a TELUS Days of Giving, unde 700 de maini au lucrat pentru construirea Centrului Comunitar Buftea, ce va deservi 200 de copii defavorizati din comunitatea locala.

Centrul va oferi activitati de tip after-school, ateliere, mese calde, precum si consiliere psihologica. TELUS International a alocat 150.000 euro celor doua evenimente TELUS Days of Giving desfasurate in 2018 si 2019 la proiectul Habitat for Humanity din Buftea, dintre care 88.000 euro au fost donatie directa pentru construirea centrului. Odata finalizata constructia, Asociatia Hercules, o organizatie non-profit avand misiunea de a contribui la combaterea saraciei si a problemelor sociale din comunitate, va gestiona intretinerea si functionarea centrului. Constructia a inceput la finalul anului 2017 si va fi finalizata anul acesta.

Ne-am integrat foarte rapid printre cei 350 de voluntari de la TELUS International Romania si ne-am molipsit rapid cu energia si entuziasmul lor. Am devenit responsabili cu slefuitul si vopsitul a cateva zeci bune de bucati de lemn, ce vor sta la baza acoperisului. Sigur exista o denumire tehnica pentru acestea si sigur ne-a fost comunicata de constructorii care ne supravegheau munca, dar niciunul dintre noi nu a notat. Oricum, detaliile tehnice sunt mai putin importante. Ce conteaza este ca am contribuit cu o mica parte la finalizarea centrului care va face diferenta in viata unor copii defavorizati.

In jurul nostru, o multime de angajati TELUS International, unii dintre ei cu vechime in astfel de initiative, altii aflati la prima actiune de voluntariat si extrem de uimiti de cat de multi oameni si-au rupt din timpul lor liber ca sa dea o mana de ajutor. Am lucrat cu totii fara pauza timp de cateva ore, urmand cu strictete instructiunile coordonatorilor. Mai mult, acestia ne-au spus cat de incantati sunt de voluntari, chiar daca majoritatea fara experienta de munca efectiva in constructii, dar motivati de ideea de a contribui la o cauza frumoasa.

Chiar daca munca nu era cea mai usoara si, cu siguranta, deloc comuna pentru corporatistii obisnuiti mai degraba cu un birou confortabil in centrul orasului, voluntarii considerau iesirea mai degraba ca un mic team-building, in care au combinat munca, distractia si socializarea. Pentru unii a fost si un prilej de a isi exersa abilitatile de lideri, dupa ce au preluat informal roluri de coordonatori ai grupurilor de voluntari si s-au asigurat ca toti oamenii sunt inclusi in activitati.

„Ma implic, in primul rand, pentru ca vreau sa dau o mana de ajutor si sa vad ca rezultatul muncii mele inseamna o viata putin mai buna pentru cei din medii defavorizate si, in al doilea rand, pentru ca imi place sentimentul ca fac parte dintr-o comunitate de oameni care isi doresc sa schimbe ceva”, ne-a spus unul dintre voluntari.

Pe langa voluntarii locali ai TELUS International, am intalnit si straini, din tari precum Olanda, SUA, Noua Zeelanda sau Canada.

Unul dintre acesti voluntari straini, care a participat la evenimentul de sambata, a fost Erik, un olandez care de aproximativ un an locuieste in Bucuresti.

“Este prima data cand particip la un astfel de voluntariat si mi se pare o experienta excelenta: ai ocazia sa faci o fapta buna, sa ajuti niste persoane aflate in dificultate si totodata poti intalni numeroase persoane interesante”, spune acesta.

Responsabilitate sociala de la varful organizatiei

Implicarea in comunitate si proiectele de CSR fac parte din cultura organizationala a TELUS International. Pe langa evenimentele de tipul TELUS Days of Giving, la care am participat, compania are cinci fundatii in Romania, Bulgaria, El Salvador, Guatemala si Filipine, iar fiecare distribuie anual aproximativ 100.000 de dolari pentru finantarea de proiecte caritabile din educatie, sanatate si mediu. In Romania, de la infiintare, fundatia TELUS International a donat 230.000 de dolari, catre 51 de proiecte.

Unul dintre cei mai activi volutari din companie este chiar presedintele si CEO-ul TELUS International, Jeff Puritt. Pasiunea sa pentru proiectele de responsabilitate sociala are la baza impactul puternic pe care l-a avut copilaria petrecuta intr-o tara din lumea a treia, Tanzania. „Mi-am petrecut primii sapte ani de viata in Tanzania, dupa ce parintii mei s-au mutat ca tatal meu sa poata studia pentru doctorat un trib din regiune. Am vorbit swahili inainte de a invata engleza, am crescut inconjurat de saracie, de noroaie, fara electricitate. Aceste lucruri mi-au influentat considerabil perspectiva asupra vietii si angajamentul pentru o justitie sociala mai buna si compania in care lucrez mi-a dat aripi sa imi dezvolt ambitia de a contribui la o lume mai buna. Sunt constient atat de suferinta din unele comunitati, cat si de necesitatea de a aborda inegalitatile sociale si de a initia schimbari semnificative in tarile in care activam. Ca lider al TELUS International, ma consider privilegiat sa am oportunitatea de a face aceste lucruri peste tot in lume”, a declarat Jeff Puritt, intr-o scurta discutie cu noi, la finalul orelor de voluntariat.

CEO-ul grupului aniverseaza chiar in aceasta perioada 18 ani la TELUS International, companie in care a gasit inca de la inceput o deschidere pentru activitati de caritate, impartita intre diverse fundatii si organizatii locale, care a rezultat, cu timpul, intr-o strategie clara, bazata pe trei piloni importanti: sanatate, educatie si mediu.

“Impactul tuturor actiunilor noastre este urias – avem ocazia sa facem lucruri importante si chiar daca munca nu e usoara si e cald, toata lumea zambeste si se bucura ca este parte din acest tel comun de a face o lume mai buna. Avem proiecte diverse, in Filipine am construit sate intregi, in Guatemala scoli si case. Uneori curatam rauri sau lacuri de gunoaie sau plantam pomi – de exemplu, am plantat recent langa Sofia, in Bulgaria, 12.000 de copaci intr-o singura zi, pentru a inlocui o padure distrusa de o invazie de insecte”.

Pe langa impactul urias facut in comunitatile care beneficiaza de aceste proiecte, nu trebuie pierdut din vedere si impactul resimtit la nivelul echipei – dinamica rezultata din sentimentul ca faci parte din ceva maret, mai important decat tine.

“Chiar daca avem tendinta sa criticam millennials, care reprezinta cea mai mare parte a echipei, in acest moment, ei isi doresc sa faca parte din schimbarea lumii. Facem constant activitati de voluntariat in grupuri, in diverse comunitati si proiecte, avem un mindset concentrat pe a da ceva inapoi si acest lucru se reflecta in cultura organizationala. Diferenta se vede, mai ales in aceasta industrie in care competitia pe talente este uriasa si este mult mai greu sa gasesti oameni decat clienti. Aceasta cultura organizationala a fost unul dintre motivele pentru care compania a crescut atat de mult”, a mai spus liderul TELUS International.

Desi l-am intrebat care este proiectul sau preferat, Jeff a explicat ca toate ii sunt la fel de dragi si ca se considera un om norocos ca poate participa la astfel de evenimente.

In Romania vine de 4 ori pe an, in fiecare trimestru, pentru intalnirile cu boardul, dar si pentru diverse intalniri cu leadershipul local, clienti sau activitati de voluntariat. Din septembrie 2012, cand TELUS International a intrat in Romania, businessul a crescut de mai mult de 10 ori, ca afaceri, profit si echipa. Din punctul sau de vedere, in Romania sunt foarte multi oameni talentati, buni profesionisti si singurul plan este de a continua cresterea.

“Nu am inchis niciodata operatiuni in vreuna dintre tarile in care am intrat. Cresterea este cheia – asa ca ambitia, planul si asteptarile mele sunt sa continuam cresterea. Avem peste 400 de oameni noi in echipa, de la inceputul acestui an, ne vom extinde birourile si ma astept ca in urmatorii ani business-ul nostru sa creasca de 2, 3 sau chiar de 4 ori”.

Am incheiat interviul atipic din cancelaria scolii din Buftea, cu tricourile murdare de vopsea si castile de protectie la indemana, vorbind despre lucrurile care ii plac in Romania: oamenii, generozitatea, deschiderea si bucuria de a trai. Lui Jeff ii plac, de asemenea, arhitectura si restaurantele din tara noastra si simte mereu ca revine acasa.

In 2018, TELUS International a fost printre primele companii care au pus bazele fundatiei Centrului Comunitar Buftea, iar sambata, 22 iunie, 350 de membri ai companiei s-au intors pentru a finaliza constructia, prin ridicarea si tencuirea peretilor.

In Romania, primul eveniment TELUS Days of Giving a avut loc in 2013, iar de atunci acesta a fost organizat in sapte locuri diferite din tara, printre care centrele de plasament Pinocchio si Ciresarii din Bucuresti, scoli publice din Ferentari si din satul Plopsor din judetul Dolj, primele centre socio-medicale ale HOSPICE Casa Sperantei din Adunatii-Copaceni, pentru doi ani la rand, precum si Centrul Comunitar Buftea in parteneriat cu Habitat for Humanity in 2018 si 2019.

Din 2007, aproximativ 100.000 de voluntari ai TELUS International au participat la diferite activitati de voluntariat cu impact in viata a circa 150.000 de oameni din toata lumea. In 2018, peste 12.000 de angajati TELUS International au participat la evenimentele TELUS Days of Giving din mai multe tari.

Pana in acest moment, peste 2.000 de membri ai TELUS International Romania au dedicat peste 15.000 de ore de voluntariat in cadrul evenimentelor locale TELUS Days of Giving.

De la infiintare, in 2005, compania-mama TELUS a pus bazele unei politici coerente de implicare in comunitate si sustinere a diverselor cauze, contrinuind cu 72 de milioane de dolari la peste 7.000 de proiecte caritabile locale, imbunatatind viata a mai mult de 2 milioane de copii si tineri, in fiecare an.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri