Depozitele de gaze ale Uniunii Europene au depăşit un nivel mediu de înmagazinare de 90%, peste cel de 80% stabilit de blocul comunitar drept obiectiv pentru a garanta un volum sigur în toamnă şi iarnă, în contextul nesiguranţei legate de livrările din Rusia.

Depozitele se află la o medie de 90,12%, conform asociaţiei din sector Gas Infrastructure Europe (GIE), care a prezentat datele actualizate la 5 octombrie. Gradul de umplere îl depăşeşte pe cel din perioada similară a anului trecut, care a a fost de 75%. Reglementările comunitare nu impun ca statele membre să aibă depozite de gaze (aşa cum se întâmplă în cazul petrolului, unde este obligatoriu să deţină rezerve pentru 90 de zile de consum), iar cele 160 de instalaţii ale celor 18 state comunitare cu depozite conţin în total 1.002 TWh de gaze.

Stocurile de gaze, insuficiente dacă Rusia oprește livrările

Umplerea în totalitate a acestor depozite cu 1.100 TWh va garanta consumul pentru trei luni, iar cantitatea ar fi insuficientă pentru a face faţă unei întreruperi totale a furnizării de gaze de către Rusia. UE a importat circa 1.800 TWh de gaze din Rusia în 2019, înainte de pandemie, conform centrului de studii Bruegel.

Retail jobs

Însă, o parte din aceste gaze, care deja ajung cu greu din Rusia în UE, sunt înlocuite cu importuri de gaze naturale lichefiate (GNL), care la finele anului vor fi crescut cu peste 60 miliarde de metri cubi (bcm) peste totalul de 80 miliarde metri cubi din 2021, conform estimărilor Agenţiei Internaţionale a Energiei (IEA). La aceasta se va adăuga compromisul celor 27 de state membre de a economisi în medie 15% din gaze şi 10% din electricitate.

Consumul de gaze în UE în sezonul de toamnă/iarnă 2020/2021 a fost de 3,319 TWh, şi cu un an înainte de 3,216 TWh, conform Reţelei Europene a Administratorilor de Reţele de Transport al Gazelor (ENTSOG). Teama că Vladimir Putin ar opri total furnizarea de gaze în UE a determinat cele 27 de state membre să se angajeze că vor umple depozitele în procent de 80% înainte de 1 noiembrie şi de 90% la aceeaşi dată din 2023.

Citeste si:
Gazele se scumpesc brusc în Europa, odată cu venirea frigului
Gazele se scumpesc brusc în...

La ce nivel de înmagazinare a gazelor au ajuns țările UE

Până la această dată, patru dintre cele cinci ţări cu cea mai mare capacitate de înmagazinare a gazelor au depăşit nivelul de 90%. Germania a ajuns cu rezervele la 93,03% (228 TWh), Franţa la 97,45% (129 TWh), Italia la 91,94% (177 TWh) şi Ţările de Jos la 92,66% (128 TWh). Al cincilea partener comunitar după capacitatea de înmagazinare, Austria, a ajuns la un grad de umplere a depozitelor de 82,26% (78 TWh).

Sursa: Comisia Europeană

Spania, care la negocieri a cerut să fie luate în calcul şi rezervele de gaze naturale lichefiate (GNL), deţine rezerve de 90,92% (32 TWh), în timp ce nu au reuşit să ajungă nici măcar la 80% Ungaria (74%), Bulgaria (77%) şi Letonia (53%).

Nouă state membre nu dispun de depozite de înmagazinare (Cipru, Estonia, Finlanda, Grecia, Irlanda, Lituania, Luxemburg, Malta şi Slovenia), iar normativele europene le obligă să se asigure că o ţară vecină înmagazinează cel puţin echivalentul 15% din consumul său anual.

Citeste si:
Cât de pregătită e România pentru o iarnă fără gaze rusești
Cât de pregătită e România...

De ce stocurile de gaze ale României ar putea fi insuficiente

România este la 87,9%. Dar, așa cum avertizam recent, chiar și la un grad de umplere de 100%, aceste stocuri ar acoperi doar jumătate din consumul pentru perioada noiembrie 2022 și martie 2023. În plus, infrastructura nu permite să scoatem mai mult de 280 GWh/zi din depozite, or dacă la asta se adaugă și producția internă de gaze, am acoperi în jur de 545GWh/zi.

O iarnă grea ar însemna însă o cerere de 600-700 GWh/zi. Chiar și într-o iarnă normală am fi la limită: cererea ar fi de 500-600 GWh/zi, conform calculelor făcute de Engie, cel mai mare furnizor de gaze din România. Practic, doar dacă iarna e blândă nu vom avea nevoie de importuri de gaze rusești - fiindcă, momentan, Rusia e singura noastră sursă de gaze naturale.

Sursa foto: Depogaz

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:

Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri F