A fost desemnat câștigătorul pentru execuție Lărgire la patru benzi a Centurii Rutiere a Municipiului București, pentru Lotul II, între A1 (km 55+529) și DN 5 (km 40+000), care cuprinde Chiajna, Ciorogârla, Domnești, Clinceni, Bragadiru, Măgurele și Jilava. Ofertantul desemnat câștigător este Asocierea RIZZANI DE ECCHER S.p.a. (lider) – S.C. MAVGO HOLDING S.R.L. (asociat). Anunțul a fost făcut de Ionel Scrioșteanu, secretar de stat în Ministerul Transporturilor.
În premieră vor fi realizate intersecții pe trei niveluri: subteran, teran și suprateran.
Amenajare intersecții:
- Intersecție Centura București – DN5 (inclusiv reabilitarea pasajului peste DN5)
- Pasaj subteran pe CB km 44+725 – DC18 (Măgurele)
- Intersecție Centura București – DC20 (Vârteju) și Cazarma Măgurele km 46+040
- Intersecție Centura București – DN6 (Alexandria)
Pe acest traseu se află și pasajul Domnești, dar este o lucrare separată de acest proiect.
Sursa Foto: Ionel Scrioșteanu/ Facebook
La data de 22 decembrie 2021 a fost semnat contractul pe Lotul 1, A1-DN5. CNAIR a semnat atunci contractul cu Asocierea IBB-HIB ROMANIA - IBB-HAUS-UND INDUSTRIEBAU GMBH –AUTOTEHNOROM – VENTOR GRUP CONSULTING pentru execuție „Lărgire la 4 benzi a centurii rutiere a Municipiului Bucureşti Sud între A1 (km 55+520) și DN 5 (km 40+000) - Lot I între A1 (km 55+520) și km 54+700, inclusiv parcarea de lungă durată de la km 54+765”.
”Așa cum am anunțat, vom amenaja prima parcare de lungă durată, inclusiv pentru camioane, pe actuala Centură a Bucureștiului. Parcarea va fi amplasată la km 54+765, accesul va fi asigurat din intersecția giratorie proiectată pe Centura Bucureștiului, prin drum de legătură, pentru a putea fi accesată din toate direcțiile”, a scris Scrioșteanu, în postarea sa.
Acesta a mai precizat că Centura Capitalei va avea patru benzi de circulație, până în 2025.
Sursa foto: Ionel Scriosteanu/ Facebook
Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »
Te-ar putea interesa și: