Incercand sa inteleg cum se descrie aceasta stare de bine, aflu ca orice sef isi doreste sa intalneasca privirile angajatilor cu zambetul pe buze, impacat de relatia pe care o are cu acestia in viata de zi de zi, macar cinci zile pe saptamana. Sunt convinsi, de asemenea, ca aceasta stare de bine se va traduce in entuziamul cu care salariatii vor primi obiectivele de realizat, in determinarea cu care se vor ocupa de ele, in felul in care isi vor motiva, la randul lor, colegii sau echipele de care raspund.

Credeati cumva ca a ajuns cineva intr-o functie de asemenea anvergura fara sa se gandeasca la cifre? Nu ar avea cum. Rezultatele pe care sefii mizeaza le asigura linistea din ziua platii salariului pentru fiecare angajat in parte. Cifrele se intorc, precum un bumerang, in fruntea decidentului atunci cand performanta echipei este mai prejos de asteptari.

Ce ma fascineaza in povestea fiecarui inceput de proiect este speranta sefului ca lucrurile se pot schimba. El stie mai bine decat oricine ca se poate. Pentru ca are, in primul rand, incredere in oamenii sai. Isi aminteste de incercarile pe care le-au trait impreuna si este convins ca de va fi din nou nevoie, echipa lui poate fi la fel de unita si valoroasa ca la inceputul relatiei lor.

Si-n viata profesionala intervine montonia. Grijile si rutina iti umbresc deseori privirea si te storc de energie. Pana si pe roboti ii afecteaza praful depus. Cu oamenii e chiar mai complicat. Si totusi, atat de simplu.

Primele si majorarile salariale, s-a dovedit, anima pentru scurt timp pe oricine. Dar cand stai de vorba cu un om, acesta nu se va plange in primul rand de salariul care ar putea fi mai mare, ci de faptul ca nu a mai auzit un multumesc de cativa ani, sau niciodata. Odata deschisa cutia Pandorei isi va aminti oftand ca nimeni, mai ales seful in ochii caruia se uita de fiecare data cand isi asuma o noua responsabilitate, nu a mai schimbat o vorba cu el sau, ca nici macar nu s-a interesat daca are si el o parere despre ceea ce i s-a propus.

Citeste si:

Si-ti dai seama, fara niciun efort, ca singurul lucru pe care l-ai oferit angajatului a fost timpul dedicat incercand sa-l intelegi, sa-l asculti si sa-l lasi sa stea de vorba cu sine, impartasindu-ti gandurile.

De la acest moment de usurare care se transforma, incet dar sigur prin incredere, in starea de bine amintita la inceputul povestirii mele, este mult mai usor sa eficientizezi procese, sa propui solutii care sa fie imbratisate, sa transpui in planuri de actiune multitudinea de idei pe care fiecare le avea la pastrare, pana cand avea sa fie oportuna propunerea. Timpul cand fiecare avea sa devina important, cand un multumesc, un zambet, o strangere de mana si, de ce nu, chiar o imbratisare, au ridicat nivelul de energie si au adus din nou lumina in ochii angajatilor.

Daca te-ai intrebat care este legatura dintre cifre si starile descrise mai sus, aminteste-ti cand ai uitat, macar o data, sa mai verifici ora la care lucrezi sau nu te-a mai interesat daca esti in zilele lucratoare sau weekend, si la ce rezultate ai ajuns.

Pentru cei pe care am avut bucuria sa-i insotesc in astfel de proiecte, rezultatele au fost, mai devreme sau mai tarziu, peste asteptarile lor.

Pentru mine, de fiecare data cifrele sunt masura potentialului fiecarui angajat din echipa activat de valorile impartasite si fructificat prin starea de bine.