Licitatia va fi organizata in 13 septembrie si va viza vanzarea a 99,99% din capital. Compania are un capital social de 39,58 milioane de lei, divizat in 3,958 milioane de actiuni.

La precenta tentiva de vanzare a companiei, din decembrie 2011, nu s-a prezentat niciun ofertant.

"Evaluatorul a decis sa scada pretul de pornire a licitatiei, de la 10 milioane euro la 6,5 milioane euro, avand in vedere atat nereusita licitatiei anterioare, cat si conditiile de piata si iesirea din reorganizare", a declarat pentru Mediafax directorul general al Uzinei Electrice, Viorel Marian.

In 2009, Uzina Electrica a intrat in insolventa, iar in urma unui proces de reorganizare judiciara initiat in 2010 si-a achitat datoriile si in acest an a iesit din insolventa.

Citeste si:

Potentialii ofertanti vor putea transmite ofertele, in plic, pana in 13 septembrie, documentatia urmand sa fie deschisa in aceeasi zi.

Pentru a participa la licitatie, companiile interesate sa cumpere Uzina Electrica Zalau trebuie sa aiba cel putin cinci ani experienta in sectorul productiei de electricitate.

Totodata, dupa incheierea tranzactiei cumparatorul trebuie sa se angajeze ca va mentine obiectul principal de activitate al Uzinei pentru cinci ani de la transferul de proprietate.

Uzina Electrica produce energie electrica si termica pe care o livreaza, prin intermediul firmei E-Star Distriterm, clientilor din Zalau.