Metrorex a semnat vineri cu asocierea formata din compania romaneasca Metroul SA si compania franceza Systra un contract de 44,71 milioane lei, fara TVA, pentru servicii de consultanta la constructia tronsonului Universitate-Piata Iancului al Magistralei V de metrou, informeaza Mediafax.
"Obiectul contractului este de a asigura pentru Metrorex servicii profesionale, servicii de management al proiectului pentru constructii – consultanta si asistenta tehnica, in legatura cu realizarea proiectului", se arata intr-un comunicat al Metrorex.

Durata contractului de consultanta este de 120 luni, din care 60 de luni reprezinta perioada in care consultantul va asigura serviciile de supervizare a lucrarilor de executie si 60 de luni intervalul in care acesta va asigura servicii de monitorizare a lucrarilor pe perioada de garantie acordata.

Finantarea va fi asigurata din surse proprii ale Metrorex.

Tronsonul Universitate-Piata Iancului este sectiunea a doua a Magistralei V de metrou care incepe in Drumul Taberei si se incheie in cartierul Pantelimon.

"Prin extinderea retelei de metrou pe aceasta sectiune se va putea rezolva preluarea fluxurilor de calatori si se va descongestiona traficul general din centrul orasului spre si dinspre zona de est prin diminuarea numarului de autoturisme si vehicule de transport in comun de suprafata, cu consecinte directe in reducerea consumului de carburanti si a poluarii", se precizeaza in comunicat.

Sectiunea Universitate – Pantelimon are o lungime de aproximativ opt kilometri si un numar estimat de 12 statii. Licitatia pentru contractarea lucrarilor este programata pentru perioada octombrie 2011 – martie 2012 , iar lucrarile pregatitoare pentru executie sa fie lansate in prima parte a anului viitor.

Acelasi consortiu asigura asistenta tehnica si pentru primul tronson al Magistralei V, respectiv tronsonul Drumul Taberei-Universitate, valoarea contractului fiind de 36,68 milioane de lei, fara TVA.

Lucrarile pentru prima sectiune a magistralei, pe relatia Raul Doamnei-Eroilor sunt realizate de un consortiu condus de firma italiana Astaldi in baza unui contract atribuit de Metrorex in primavara in valoare de 215 milioane euro, fara TVA.

Metroul SA este specializata in servicii de proiectare, consultanta si evaluari. Firma a realizat toate liniile de metrou, dar si alte lucrari de constructii civile, industriale si edilitare cum ar fi Tribunalul Bucuresti, Centrul Cultural Armean, RADET Bucuresti si diverse licee si scoli.

Firma este detinuta de aproape 190 de persoane fizice. Printre acestia se regasesc Cecilia Victoria Ivan (cu o detinere de 6,08%), Viorica Beldean (5,7%), George Rozorea (5,6%) si Alexandru Szocs (5,08%).

SYSTRA este o companie franceza de consultanta specializata in lucrari la calea ferata si transport public, infiintata in anul 1997 prin fuziunea Sofrerail (subsidiara a Companiei Nationale de Cai Ferate Franceze) si Sofretu (o subsidiara a Regiei Autonome de Transport Paris). In prezent, cele doua companii controleaza cate 36% din titlurile SYSTRA, iar mai multe banci 28%.

Compania a deschis un birou la Bucuresti in 2006. Potrivit datelor disponibile pe site-ul Ministerului de Finante Publice, SYSTRA a realizat in Romania, in 2010, afaceri de 6,99 milioane lei si a raportat profit de 690.000 lei.


Retail jobs
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri