Evreii trebuie să fie capabili să se apere singuri, pentru că nimeni nu-i va apăra, a afirmat prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu, în timp ce tot mai multe voci se ridică împotriva războiului dus de Israel în Fâşia Gaza, informează AFP, citată de Agerpres.

"Dacă trebuie să ne apărăm singuri, ne vom apăra singuri. Dacă este posibil să mobilizezi „gentili” (ne-evrei), este bine. Însă dacă noi nu ne vom proteja singuri, nimeni nu ne va proteja", a spus Netanyahu.

Prim-ministrul israelian a făcut aceste declaraţii în timp ce primea supravieţuitori ai genocidului nazist, ce vor participa duminică la memorialul Holocaustului, Yad Vashem, la ceremoniile de Yom HaShoah, Ziua anuală de comemorare a Holocaustului.

Războiul devastator lansat de Israel în Fâşia Gaza ca represalii la atacul fără precedent al mişcării islamiste palestiniene Hamas pe teritoriul israelian, pe 7 octombrie, suscită din ce în ce mai multe critici în întreaga lume.

Evocând mişcarea studenţească de solidaritate cu palestinienii, în campusurile americane, Netanyahu a denunţat săptămâna trecută manifestaţii "oribile" şi "hoardele antisemite" care "îndeamnă la distrugerea Israelului" şi "atacă studenţi şi profesori evrei".

Netanyahu se confruntă de asemenea cu opoziţia internaţională afişată - printre care cea a SUA, aliatul istoric al Israelului - faţă de intenţia sa declarată de a întreprinde o ofensivă de amploare asupra oraşului Rafah, în sudul Fâşiei Gaza, devenit refugiu pentru un milion şi jumătate de palestinieni, majoritatea strămutaţi din calea războiului.

Prim-ministrul israelian consideră indispensabilă această ofensivă pentru a "anihila" Hamas, însă ONU şi numeroase ţări alertează asupra unui carnagiu.

"Vom face tot ce este necesar pentru a câştiga şi a-i învinge pe inamicii noştri, inclusiv la Rafah", a mai spus Netanyahu.

Mai devreme joi, preşedintele israelian Isaac Herzog a denunţat o "terifiantă resurgenţă a antisemitismului" în lume şi mai ales în SUA, unde, potrivit lui, "universităţi reputate, centre istorice ale culturii şi educaţiei", sunt "contaminate de ură şi de antisemitism".

În aceste campusuri americane, "noi vedem cu oroare cum atrocităţile din 7 octombrie împotriva Israelului sunt celebrate şi justificate", a continuat Herzog, cu referire la atacul fără precedent al Hamas împotriva Israelului.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri