Mai mult de 36% din turistii care au ajuns in acest sezon pe litoralul romanesc provin din Bucuresti, acestia fiind dispusi sa cheltuiasca o suma cu 15-20% mai mare decat restul turistilor, in timp ce din judetul Timis au ajuns 5,2%, din Cluj - 5%, din Prahova aproape 4%, din Arges - 3,8%, iar din Iasi 3,5%, potrivit unui studiu realizat pe un esantion de peste 32.000 de rezervari de catre portalul litoralulromanesc.ro.

La polul opus se afla judetele Tulcea, Mehedinti si Salaj, care, impreuna, nu acopera nici macar 1% din totalul turistilor.

In topul pe judete din punct de vedere al numarului de turisti la mare in perioada 1 mai - 30 iunie 2017, conduce detasat Bucurestiul, cu mai mult de 36% din total. Locul secund este ocupat de judetul Timis (5,24%), urmat de Cluj (4,96%), Prahova (3,98%), Arges (3,8%), Iasi (3,54%) si Brasov cu 3,25%, scrie News.ro.

In lista urmeaza cateva judete cu ponderi intre 2,2 si 2% (Bacau, Dolj si Hunedoara). La coada clasamentului se situeaza judetele Tulcea (0,16%), Mehedinti (0,34%) si Salaj (0,35%).

Bucurestenii prefera statiunea Mamaia, desi tarifle sunt mult mai mari decat in alte statiuni

Tarifele din jumatatea de nord a statiunii Mamaia, incepand cu zona Cazino, preferata de bucuresteni, sunt mai mari cu cel putin 15% fata de cele din sudul statiunii si cu pana la 30% peste cele din sudul litoralului, potrivit studiului.

Media sejurului este 4,4 zile pentru turistii bucuresteni si 5,2 zile pentru ceilalti. Sunt bucuresteni care vin chiar si de cinci ori pe an la mare, in timp ce, in general, turistii din tara ajung o singura data pe an pe litoral.

Cei mai multi dintre bucurestenii care vin la mare sunt tineri, cu varste cuprinse intre 25 si 44 de ani si prefera nordul statiunii Mamaia, cu hoteluri de calitate superioara si, implicit, mai scumpe.

"Pe modelul actual de turism, litoralul si, mai ales, Mamaia, nu ar putea rezista fara turistii din Bucuresti. Dar, odata cu aparitia unui numar din ce in ce mai mare de locatii all inclusive, care se adreseaza in special familiilor cu copii, se poate reduce dependenta turismului de litoral de turistul bucurestean, insa nu se poate elimina complet. De altfel, nici nu este de dorit acest lucru. In general, turistul de Bucuresti este unul elevat, pretentios, recurent, dispus sa cheltuiasca o suma mai mare decat restul turistilor pentru o noapte de cazare", a declarat Stefan Necula, director al portalului litoralulromanesc.ro.

Referitor la ceilalti turisti, cu cat acestia locuiesc mai departe de litoral, cu atat creste media sejurului. Timisorenii, clujenii, maramuresenii petrec, in general, sejururi la mare de 7-10 sau chiar 14 zile.

Sursa foto: ELEPHOTOS / Shutterstock.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri