In organizatiile de astazi, predomina ego-ul. Atunci cand vorbim despre ego in business, ne referim la tot ceea ce am construit si ce am dobandit in parcursul nostru profesional. Experientele, realizarile si cunostintele noastre concrete – cu alte cuvinte, tot ceea ce ne reprezinta astazi ca specialisti – vin din ego. Toate acestea ne permit sa sustinem hotarat – «Eu sunt un profesionist bun. Eu am facut asta fata de ceilalti. Eu stiu asta.» Ego-ul ne permite sa vorbim despre «ce am investit eu, ce am realizat eu, care sunt capacitatile mele». In acest duet ego – suflet, ego-ul ne plaseaza mai degraba intr-o latura a competitiei.

Pe de o parte, insa, e firesc sa avem un atasament foarte mare fata de aceasta abordare. Asa ne-am obisnuit si asta ne confera o anumita stabilitate. Cu totii stim ca tot ce este cucerit se apara cu greutate. E mai usor sa facem ce stim sa facem si ce am facut dintotdeauna decat sa ne deschidem unei abordari cu totul noi – pana la urma, ce-i cu sufletul in business?

Sufletul vorbeste despre sensul mai mare. De ce facem ceea ce facem? Care este lucrul pe care ne dorim sa il servim? Care sunt valorile pe care vrem sa le reflecte munca noastra de zi cu zi? Sufletul isi are locul in business in masura in care vrem sa ne simtim autentici cu noi insine si vrem sa conducem din cine suntem noi, ca oameni, in primul rand.

De exemplu, trecerea de la ego la suflet se vede in situatiile cele mai obisnuite. Ori de cate ori avem de-a face cu o echipa organizationala, de obicei, fiecare membru va incerca sa demonstreze ca e bun, talentat si capabil; ca ce propune el are cea mai mare valoare; ca ceilalti sunt cei care gresesc. Iar, daca ceva nu se intampla cum a fost planificat, se ridica din umeri si se arata inspre cei «care nu si-au facut treaba». Aceasta e o abordare clasica de tip ego. Dar cand oamenii fac un pas in spate si se gandesc care e obiectivul mai inalt si cum pot face ei sa actioneze ca unul, atunci deja trecem la un alt nivel – acela al sufletului.

Citeste si:

Reticentele, insa, sunt numeroase – a conduce si a lucra intr-un parteneriat ego–suflet presupune sa fim vulnerabili, la fel de mult pe cat presupune sa recunoastem ca mai avem de invatat. Presupune sa coboram din scaunele noastre inalte si din spatele functiilor si sa devenim oameni. Insa, chiar datorita acestor vulnerabilitati, liderii care conduc din suflet sunt cei mai iubiti si apreciati si, poate chiar in mod contraintuitiv, sunt si cei mai puternici si mai curajosi. Ei sunt liderii carora nu le e frica sa experimenteze si care simt ca nu au lucruri de pierdut, ci doar de invatat. In cele din urma, lucrurile se rezuma la dorinta de a iesi din zona de confort.

Am lucrat la un moment dat cu un expat care, venind la conducerea unei echipe organizationale din Romania, voia sa demonstreze ca e capabil sa conduca, avand experiente internationale anterioare si tot background-ul necesar pentru a oferi cele mai bune rezultate. La scurt timp, a observat ca oamenii din echipa lui se luptau foarte mult pentru teritoriu si pentru dorinta de a castiga, de a avea mereu dreptate. Astfel, s-a vazut prins la mijloc, pe de o parte intre dorinta de a demonstra ca e un lider bun, ca intelege business-ul si cunoaste directia si, pe de alta parte, intre dorinta de a face un pact cu oamenii cu care lucra, cu provocarile si propriile lor orgolii. Aceasta stare il ducea foarte mult in anxietate si in credinta ca totul e o lupta grea. Pana nu s-a uitat la cine e el ca persoana, care sunt valorile lui si cum vrea sa serveasca el organizatia si, in sens mai larg, lumea, nu a reusit sa se impace cu noua situatie. Apoi, a inceput sa vorbeasca nu despre cat de incapabili sunt ceilalti, ci despre o lipsa temporara de abilitati, a inceput sa dea altora sansa de a gresi si, per total, a devenit mai flexibil, intelegand ce vrea de la el si de la ceilalti in aceasta etapa a carierei si a vietii lui.

Asadar, pentru a face pace intre ego si suflet, e important sa vedem, in primul rand, ce este cel mai important pentru noi, dincolo de functia pe care o avem. Apoi, sa ne intrebam care este mostenirea pe care am vrea sa o lasam celorlalti si care este urma pe care ne dorim sa o lasam in lume si, nu in ultimul rand, sa ne conturam un plan de actiuni zilnice care sa ne duca acolo.

Multi dintre noi se gandesc in fiecare zi ce lucruri marete ar putea sa faca daca ar avea libertatea pe care o cauta, insa nu realizeaza astfel ca ei isi conditioneaza si incatuseaza libertatea prezenta. Parteneriatul ego–suflet cere curaj, determinare, flexibilitate, rabdare. Si constientizarea faptului ca suntem capabili de toate acestea chiar azi.