Într-o piață auto marcată de multiple schimbări, planurile se schimbă aproape de la o oră la alta, dar mai multe modele importante vor vedea lumina zilei în 2025. Ne așteptăm să vedem mai multe SUV-uri care s-ar putea dovedi populare, dar și mașini electrice cu prețuri ieftine de la producători ca Volkswagen, Renault sau Tesla. Acestea ar putea să pună umărul la revenirea EV-urilor pe viitor.
Lansări auto în 2025: Cum va arăta piața în viitorul apropiat
Anual, zeci de modele noi sunt prezentate de marii producători din industrie, deși multe dintre lansările care ne iau ochii sunt cele ale mărcilor de nișă, cum ar fi Pagani, Lamborghini sau Ferrari. Anul 2025 s-ar putea dovedi unul foarte important, mai ales pe piața mașinilor electrice.
La nivel mondial, vânzările de mașini pe baterii au crescut și anul acesta, în unele luni înregistrându-se salturi față de aceeași perioadă din 2023 și cu 20%, dar un trend de stagnare se simte pe mai multe continente. În Europa, de pildă, vânzările de mașini noi sunt în scădere indiferent de tipul de propulsie, iar lipsa de popularitate a EV-urilor este alimentată parțial de slăbiciunea pieței germane.
La noi, ca urmare a înjumătățirii valorii ecotichetelor oferite prin programul Rabla Plus, comerțul cu mașini electrice a suferit față de anul 2023, când Dacia Spring se număra printre cele mai populare cinci modele noi din România.
Toate aceste schimbări au provocat reacții în lanț în industrie. Volkswagen a fost la un pas de a închide trei fabrici, BMW a anulat un contract important cu Northvolt, ceea ce a contribuit la falimentarea start-up-ului de baterii scandinav, iar mai multe mărci și-au amânat planurile de a trece complet la mașini electrice. Totuși, există și semne pozitive ale tranziției, cum ar fi că majoritatea posesorilor de EV-uri nici nu se gândesc să revină la o mașină cu motor tradițional.
Să vedem, astfel, unele dintre cele mai importante modele care vor fi prezentate oficial în 2025. Wall-Street.ro a strâns laolaltă mașini care, cel mai probabil, vor avea un impact asupra segmentelor lor în perioada următoare:
- Alfa Romeo Giulia EV
- BMW Seria 3 (Neue Klasse)
- Ferrari Electric
- Porsche 718 Boxster / Cayman Electric
- Cupra Raval
- Renault Clio
- Tesla Model Q
- Jaguar GT Electric
- Audi Q7
- Volkswagen ID.2
Dintre toate, poate că cele mai interesante vor fi modelele electrice de buget, fie că ne referim la mult așteptatul Volkswagen ID.2, rival declarat al lui Renault 5 E-Tech electric, sau la noua Tesla Model Q (la care presa se referă și sub titulatura la fel de neoficială de „Tesla Model 2”). Da, Elon Musk consideră că „nu are sens” o Tesla cu un preț de 25.000 de dolari, dar producătorul american pare a fi gata să lanseze un nou model de bază, cu un preț sub cel al lui Model 3.
Alfa Romeo Giulia EV
Alfa Romeo va lansa o nouă Giulia cu performanțe mult peste ce oferă modelul actual (în imagine este Giulia QV). Sursă foto: Alfa Romeo
Chiar dacă CEO-ul Carlos Tavares a fost debarcat de la vârful Stellantis, planurile de electrificare a italienilor de la Alfa Romeo progresează. Sub bagheta lui Santo Ficili, cel care a preluat poziția de CEO al Alfa Romeo de la Jean-Phillippe Imparato, constructorul va prezenta noua generație Giulia anul viitor.
Actualul model, lansat în timpul „domniei” regretatului Sergio Marchionne, are un mare dezavantaj ascuns de ochii curioșilor: platforma Giorgio, care a costat 1 miliard de dolari să fie dezvoltată, nu a fost pregătită pentru a găzdui motoare electrice sau baterii, deci nu își are locul în noua lume a electrificării.
Astfel, noua generație va folosi platforma STLA Medium, iar versiunea sportivă Quadrifoglio ar putea aduce până la 1.000 de cai putere. De asemenea, Alfa Romeo, care a lansat SUV-ul compact Junior în 2024, pregătește și o nouă generație a SUV-ului de dimensiuni medii Stelvio, de asemenea cu propulsie electrică (Junior este disponibil și cu motoare termice, dar și ca EV).
BMW Seria 3
BMW Vision Neue Klasse marchează o nouă direcție de design pentru bavarezi, iar Seria 3 și iX3/X3 vor merge pe această linie. Sursă foto: BMW
Noua generație BMW Seria 3 este unul dintre cele mai așteptate BMW-uri noi din ultimii ani, iar asta pentru că va marca intrarea într-o nouă eră pentru producătorul bavarez. Prefațată de conceptul Vision Neue Klasse, noua Seria 3 va fi urmată de o pleiadă de alte modele (electrice sau nu) care vor aborda același stil de design care nu amintește de aproape nimic din istoria BMW.
Se pare că noua platformă va utiliza o arhitectură de 800V, iar versiunea sportivă M3 ar putea avea o baterie de 150 kWh. Modelul de bază, însă, va trebui să se descurce cu o baterie de „doar” 75 kWh. Pentru M3, în funcție de nivelul de performanță (standard, CS sau Competition), puterea va fi între 700 cai putere și 1.341 cai putere.
De asemenea, BMW pregătește un Neue Klasse Coupe, care ar putea costa peste 140.000 de euro. În plus, am văzut deja cum va arăta versiunea de serie a lui BMW Vision Neue Klasse X, conceptul ce ne-a „prevenit” asupra venirii unui nou BMW iX3 și X3 cu motoare termice (rămâne de văzut ce motoare cu piston vor fi oferite pe Seria 3). Și iX3/X3, dar și Seria 3, vor fi lansate în 2025. Mai apoi, cel mai probabil, în 2026, BMW pregătește și noul X5 cu un design similar.
Ferrari Electric
Noul Ferrari electric ar putea să semene cu Roma, cel puțin ca proporții. Sursă foto: Ferrari
Ferrari încearcă să amâne inevitabilul cât de mult poate, dar chiar și constructorul de la Maranello va dezvălui un automobil electric în 2025. Știm că italienii testează diverse soluții tehnice, inclusiv motoare electrice pentru noul model, încă de anul trecut, dar nu se știu pre multe detalii.
CEO-ul Benedetto Vigna a condus deja un prototip și a declarat că „îi place mult”, dar nu a oferit alte informații. Știm doar că motoarele, arhitectura electrică, dar și bateriile vor fi produse in-house, la Maranello. Cel mai probabil, mașina va lua forma unui coupe compact, similar cu Roma. Și, că tot am menționat „mezinul” familiei Ferrari, acesta se așteaptă să primească o reîmprospătare majoră în 2025, deși cu siguranță toți ochii vor fi ațintiți asupra mașinii pe baterii.
Porsche 718 Boxster / Cayman Electric
Actualele 718 Boxster și 718 Cayman au fost deja scoase de pe piața europeană, făcând loc modelelor electrice. Sursă foto: Porsche
Un alt constructor de mașini sport și supersport care se pregătește de un viitor electric este Porsche. Germanii au prezentat noul Macan EV în 2024, dar și facelift-ul pentru berlina sportivă Taycan. În plus, și Panamera a primit un facelift, dar anul viitor se anunță de asemenea unul important.
Modelele sportive cu motor central Porsche 718 Boxster și 718 Cayman vor trece de la motoare termice, la baterii. Nu există prea multe detalii în prezent despre cele două modele, dar cel mai probabil Porsche va aborda o arhitectură de 800V, cu puteri de încărcare prin DC de până la 270 Kw. De asemenea, habitaclul văzut pe niște prototipuri aduce cu cel de la Taycan. Ca o mențiune, Porsche pare că pregătește și un nou hypercar electric, care s-ar duela cu un nou hypercar ce va fi lansat de Ferrari în viitorul nu foarte îndepărtat (poate chiar în 2025).
Cupra Raval
Conceptul Cupra UrbanRebel arată „în proporție de 95%” ca viitorul Raval de serie. Sursă foto: Cupra
Versiunea de serie a conceptului UrbanRebel se va numi Raval și va intra în producție la anul. Mașina va folosi aceeași platformă MEB utilizată de multe electrice din familia ID a mărcii Volkswagen. Conform oficialilor mărcii, modelul de serie va semăna într-o mare măsură cu conceptul UrbanRebel, cu care ar împărți design-ul „în proporție de 95%”.
La lansare, va fi disponibilă o versiune cu motor frontal și o autonomie de circa 434 de kilometri. Cel mai probabil, Raval va fi mai sportiv decât versiunea Volkswagen al acestei mașini, care se va numi Volkswagen ID.2. Grație personalității diferite, Raval ar putea să fie mai scump, dar îl menționăm în această listă pentru că, oricum, va costa sub 40.000 de euro, iar asta înseamnă că va fi un EV ieftin după standardele actuale.
Renault Clio
Renault Clio a primit un facelift în 2024, dar noua generație va aduce un limbaj vizual și mai agresiv. Sursă foto: Renault
Renault se pregătește pentru lansarea lui Twingo, o electrică de oraș cu un preț de sub 19.000 de euro, care va fi fabricată în Europa. Până atunci, însă, francezii pregătesc pentru 2025 un nou Renault Clio. Hatchback-ul cu o istorie de peste 30 de ani se numără, și acum, printre cele mai populare mașini noi din Europa, dar și printre cele mai populare modele străine pe piața autohtonă.
Încă de la lansare, noua generație Clio va face un pas către viitor deoarece toate motorizările oferite vor fi hibride. De asemenea, design-ul va fi mai agresiv, cu o parte frontală redesenată și un spate cu un eleron mult mai pronunțat. Toate aceste detalii au putut fi observate pe prototipurile aflate deja în teste prin Europa.
Tesla Model Q
Aceasta este Tesla Model 3, dar noul „Model Q” ar putea fi chiar mai mic. Sursă foto: Tesla
Tesla Model Q (sau Model 2?) este o apariție complet neașteptată în această listă. După ce Elon Musk a declarat că producătorul american de mașini electrice a abandonat dezvoltarea unui model electric ieftin, mulți investitori au fost nemulțumiți. La acel moment, CEO-ul Tesla a explicat că ținta constructorului este să dezvolte soluții de mobilitate autonomă, inclusiv un taxi fără șofer, dar și un fel de mini-autobuz care să se conducă singur.
Astfel, o mașină ieftină „nu ar avea sens”, deși în planul de expansiune prezentat investitorilor acum un deceniu, o mașină ieftină era printre pilonii scalării producției Tesla, după lansarea lui Model Y și Model 3. În cele din urmă, conform informațiilor apărute recent în presă, Tesla pare a fi de fapt la un pas de a lansa o mașină mai ieftină, deși nu va costa 25.000 de dolari. Concret, ar fi vorba de un model care se va plasa sub Model 3, dar nu va fi mai ieftin de 36.000 de euro.
Jaguar GT Electric
Noile Jaguar vor apărea pe piață cel mai devreme în 2026, dar primul model va fi lansat la anul. Sursă foto: Jaguar
Jaguar a făcut valuri în această toamnă prin rebranding-ul foarte controversat ce marchează intrarea mărcii în era electrică. Înaintea acestui pas curajos, Jaguar a decis să scoată din producție toate mașinile din gama sa actuală, inclusiv electrica I-Pace. Astfel, Jaguar va intra într-o nouă eră de la zero, iar primul model va fi o berlină cu patru uși și linie de GT prefațată de conceptul Type 00.
Tocmai de aceea suntem foarte curioși cum vor arăta noile Jaguar-uri de serie, căci proporțiile prototipurilor pe care le-am văzut nu seamănă cu nimic din portofoliul de 90 de ani al mărcii. Din ce știm, prețurile vor sări ușor de 120.000 de euro, iar autonomia oferită va fi de 700 de kilometri. Asta va fi posibil grație unei noi platforme Jaguar Electrified Architecture dezvoltată special pentru noua gamă Jaguar.
Audi Q7
Actuala generație Audi Q7. Noul model va avea DRL-uri încastrate în niște blocuri optice subțiri sus, cu proiectoare mai jos. Sursă foto: Audi
Audi are un plan de lansări extrem de plin în 2025-2026, iar asta deși tocmai a anunțat închiderea uzinei de lângă Bruxelles. Constructorul cu sediul la Ingolstadt pregătește multe modele noi, dar noi ne concentrăm pe Q7, respectiv versiunea sa sportivă SQ7. Cea de-a treia generație a SUV-ului cu șapte locuri va fi unul dintre ultimele Audi oferite cu motorizare pe benzină, dar și diesel.
Producătorul a anunțat că va începe să lanseze doar EV-uri începând cu 2026, iar ultimele mașini cu motoare termice vor fi asamblate în 2033. Până atunci, însă, Audi pregătește și fratele mai mare al lui Q7, anume Audi Q9. În plus, pe baza noilor Audi A5 sedan și avant, Audi va lansa versiunea sportback în 2025, cât și un Audi A7 Allroad, înlocuitorul lui A6 Allroad. În noua schemă de nume a celor de la Audi, EV-urile primesc nume cu numere pare, iar modelele cu motoare tradiționale au nume cu numere impare. Astfel, A4 a devenit A5.
Așadar, noul A7 Allroad (dar și A7 standard) va înlocui actualul A6. În plus, trebuie să ne așteptăm în viitorul apropiat și la o nouă generație a lui Q3, dar și noile RS6 E-Tron și RS7 E-Tron. În fine, pentru pasionații dunelor de nisip din deșerturile saudite, Audi pregătește un model special (probabil în serie limitată) cunoscut ca „Q6 Sportback 4x4 Dakar”. Acesta are anvelope de teren Toyo Open Country și o gardă la sol mult mai mare.
Volkswagen ID.2
Conceptul ID.2all a fost dezvăluit în 2023. Sursă foto: Volkswagen
Încheiem lista cu unul dintre cele mai așteptate modele Volkswagen, ID.2. Hatchback-ul electric, mezinul familiei ID, a fost prefațat de conceptul ID.2all și ar trebui să coste în jurul a 25.000 de euro când va fi lansat în 2025. Dacă este să ne luăm după conceptele văzute în teste, mașina va folosi o caroserie scurtată a lui ID.3, pentru a face economie de costuri.
La un moment dat, Volkswagen părea că va dezvolta noi mașini electrice cu prețuri accesibile alături de Renault, dar cei doi producători nu s-au înțeles, francezii crezând că germanii ar vrea să se folosească de secretele lor cu privire la reducerea costurilor de producție. Să nu uităm, Renault și Stellantis sunt singurele două grupuri europene care au reușit, până acum, să asambleze în Europa mașini electrice cu prețuri de pornire de 25.000 de euro sau mai puțin.