Prețurile unor modele de Tesla cresc din cauza întreruperilor din lanțul global de aprovizionare, mai ales privind materiile prime, s-a scuzat CEO-ul companiei americane printr-un Tweet.

Clarificările lui Musk vin să răspundă unui utilizator Twitter care a susținut că nu este de acord cu „direcția” pe care o ia producătorul de mașini electrice prin „ridicarea prețurilor vehiculelor în același timp cu scoaterea anumitor funcții precum cea de suport lombar de la Modelul Y”, a scris Bussines Insider.

A cincea scumpire în doar câteva luni

Prețul pentru Tesla Model 3 și Model Y a explodat în luna mai, potrivit Elextrek. Iar aceasta a fost deja a cincea scumpire a acestor modele într-un interval de doar câteva luni. Industria globală auto a fost lovită puternic de probleme cu lanțurile de aprovizionare, în primul rând lipsuri de cipuri, din cauza pandemiei de COVID-19.

Pierderi de peste 100 de miliarde

Penuria de semiconductori va costa industria globală auto 110 miliarde de dolari în anul 2021, potrivit analiștilor citați de Business Insider. Producători de autovehicule precum Ford și General Motors și-au tăiat deja miliarde din câștigurile estimate. În fața acestor probleme, existente deja de luni de zile, Tesla negociază plătirea în avans pentru cipuri, potrivit Financial Times. Musk a transmis luna trecută că problemele cu lanțul de aprovizionare cauzează „dificultăți nebunești”, și că insuficiența stocurilor de cipuri a afectat obiectivele de producție ale Tesla.

Sursa foto: Unsplash

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Filip Bodoc
Filip este preocupat de feluritele tipuri de limbaj și de modul în care acestea însoțesc și determină legăturile indivizilor și ale comunităților și obișnuiește să își finalizeze observațiile scriind. Absolvent al Facultății de Istorie a Universității din București și specializat pe Relații Internaționale, el consideră că instituțiile de pe teritoriul unui stat – și mai cu seamă cele economice – sunt într-o strânsă întrepătrundere cu...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri