Alte criterii importante de selectie a unui apartament premium de inchiriat sunt in acest an locul de parcare, vederea de pe terasa, paza blocului si existenta unor facilitati precum sala de fitness, sauna, piscina sau gradina interioara in cadrul complexului rezidential.

"Daca anul trecut criteriul determinant in alegerea unei proprietati premium de inchiriat era bugetul, anul acesta un impact foarte mare asupra deciziei il au finisajele si mobilierul. Cel mai mare succes il au proprietatile cu finisaje moderne si mobilier in ton cu tendintele actuale. Culorile calde, nuantele deschise sunt preferate de 70% dintre chiriasi, in detrimentul tonurilor inchise", declara Florin Postoaca, managerul departamentului de investitii al Nordis.

Tot mai multi chiriasi au in topul prioritatilor locul de parcare. Mai mult de 80% dintre chiriasii care sunt dispusi sa plateasca lunar o chirie mai mare de 1.000 euro / luna au nevoie de cel putin un loc de parcare. Din cauza aglomerarii urbane, evidenta in ultimii ani, vederea pe care o are proprietatea este la fel de importanta ca si locul de parcare. O vedere obturata, precum si vecinatatea cladirilor in constructie scade mult atractivitatea unei proprietati. O terasa generoasa insa atrage imediat atentia chiriasilor de lux, arata Nordis.

"50% dintre chiriasii straini sunt interesati de securitatea imobilului", mai spune Florin Postoaca. "Agentii de paza, precum si camerele de supraveghere constituie un avantaj, iar in unele situatii o conditie esentiala. In cazul bugetelor mari, chiriasii sunt mult mai selectivi, in topul criteriilor de cautare din 2017 fiind: amplasamentul, calitatea imobilului, vederea, finisajele si dotarile sau nivelul de securitate. Preferate sunt imobilele aflate in complex rezidential, cu paza permanenta, curte interioara sau piscina".