Adrian Ungureanu

Adrian Ungureanu

Venit în Capitală în 2007, ca orice copil de provincie cu tolba plină de vise, primul fiind acela de a deveni comentator sportiv - următorul Cristian Țopescu - Adrian a ales să-și înceapă cariera de jurnalist scriind în presă.

Deși era abia în al doilea an la Facultatea de Jurnalism, Adrian și-a găsit un loc de muncă la ziarul ”Curierul Național”. A realizat abia la interviul de angajare că nu mai există departament de sport la ziar, dar asta nu l-a descurajat. Experiența era cea care trebuia acumulată. În doar câteva luni și fără să-și dea seama a descoperit frumusețea și plusul de valoare adus de presa de business, în detrimentul celei sportive. Astfel, mai bine de 9 ani a scris la ziar despre imobiliare, construcții, turism, startup-uri, resurse umane, auto, retail sau IT&C. Domeniul din urmă îi devenise foarte drag, așa că a ales să se concentreze pe zona de tehnologie, trecând la Mobile-News.ro, pentru a scrie despre gadgeturi de toate felurile.

A urmat apoi aventura dintre 2018 și 2019 când și-a încercat talentul în relații publice, la agenția Caracteristic PR. "Apucăturile" de jurnalist au fost greu de domolit, iar stilul de viață corporatist, de a te ascunde în birou, nu se potrivea cu viața de jurnalist de dinainte, așa că a ales să mai stea puțin pe acasă.

După un an sabatic, prelungit și de pandemie, Adrian s-a alăturat la începutul lunii februarie 2021 echipei Wall-Street.ro. Acum se concentrează pe rubricile Imobiliare, Construcții și Asigurări.

În timpul liber cântă, se uită la filme, se joacă calculator, mai scrie și povești de fantezie, exersându-și talentul de scriitor și nu refuză o invitație la bere.
Așa că, dacă vreți să-l invitați la bere ori să-i faceți sugestii de subiecte, îi puteți scrie pe adresa: [email protected].

Articole scrise de Adrian Ungureanu

Hackerii au furat codul sursă pentru jocul FIFA!

Hackerii au furat codul sursă pentru jocul FIFA!

România, a treia piață de logistică din Europa Centrală și de Est, după Polonia și Cehia

România, a treia piață de logistică din regiune, după Polonia și Cehia

Proprietarii de centre comerciale caută acum retaileri care pot dovedi o anduranță mai mare

Proprietarii de mall-uri preferă brandurile care pot dovedi anduranță

Companiile chineze pun presiune pe angajații lor cu ajutorul aplicațiilor de monitorizare. Îi urmăresc chiar și la toaletă!

Companiile chineze își monitorizează angajații chiar și când merg la toaletă!

Prețurile apartamentelor au intrat într-o etapă îngrijorătoare de creștere

Prețurile apartamentelor au intrat într-o etapă îngrijorătoare de creștere

VIDEO: Comoară de 1,5 milioane de dolari descoperită în burta unei balene

VIDEO: Comoară de 1,5 milioane de dolari descoperită în burta unei balene

H3 devine prima clădire de birouri IMMUNE - Rezilient din lume

H3 devine prima clădire de birouri IMMUNE - Rezilient din lume

Genesis Property: Oamenii vor reveni la birou, dar birourile nu vor mai fi la fel

Genesis Property: Oamenii vor reveni la birou, dar biroul nu va mai fi la fel

Reportaj EURO 2020: Ce fac voluntarii care muncesc pentru organizarea meciurilor de la București

Ce fac voluntarii care muncesc pentru organizarea EURO 2020 la București

Fondatoare Black Lives Matter se retrage din organizație, după ce averea ei a început să atragă atenția publicului

Fondatoare Black Lives Matter se retrage din organizație

Grupul Akcent Development a încheiat anul 2020 cu o cifră de afaceri de 48 milioane euro

Akcent Development a încheiat anul 2020 cu o cifră de afaceri de 48 mil. euro

Cinci greșeli pe care să nu le faci când cumperi un apartament

Cinci greșeli pe care să nu le faci când cumperi un apartament

Casele viitorului ar trebui să ajungă la un consum de energie zero, dar cum ar putea fi posibil?

Casele viitorului trebuie să ajungă la consum de energie zero, dar este posibil?

Acum poți cumpăra case în Dubai doar cu pașaportul

Acum poți cumpăra case în Dubai doar cu pașaportul

Britanicii au făcut un nou pas către construcția primei centrale de fuziune nucleară

Britanicii au făcut un nou pas către construcția primei centrale de fuziune nucl

Gigantul energetic Shell revine în România și își deschide primele birouri

Gigantul energetic Shell își redeschide birourile din România

Executările silite, o variantă de a cumpăra un imobil mai ieftin: cum poți participa la ele și care sunt riscurile

Executările silite, o variantă de a cumpăra un imobil mai ieftin

Tranzacțiile imobiliare au scăzut la 254 de miliarde de euro la nivel european, dar piața speră la o revenire în 2021

Tranzacțiile imobiliare au scăzut la 254 de miliarde de euro la nivel european

Cu cât au scăzut chiriile în cele mai importante zone de business din Capitală

Cu cât au scăzut chiriile în cele mai importante zone de business din Capitală

Tinder va detecta mesajele abuzive și-i va avertiza pe potențialii agresori înainte să le trimită

Tinder va detecta mesajele abuzive și-i va avertiza pe agresori

reConstruct 2021 – Este piața imobiliară pregătită să revină la normal?

reConstruct 2021 – Este piața imobiliară pregătită să revină la normal?

Încă un proiect rezidențial de lux se ridică lângă Pădurea Băneasa

Încă un proiect rezidențial de lux se ridică lângă Pădurea Băneasa

EXCLUSIWS | Top 5 zone din București în care vor apărea cele mai multe locuințe în 2021

EXCLUSIWS | Zonele din București unde vor apărea cele mai multe locuințe în 2021

Hagag a încheiat etapa de avizare pentru începerea lucrărilor de renovare a Palatului Știrbei din Capitală

Hagag a obținut avizele pentru a demara renovarea a Palatului Știrbei

Topul miliardarilor născuți din urma succesului vaccinurilor anti-COVID

Topul miliardarilor născuți din urma succesului vaccinurilor anti-COVID

JLL: Succesul din retailul alimentar le-a atras atenția dezvoltatorilor imobiliari

Succesul din retailul alimentar le-a atras atenția dezvoltatorilor imobiliari

Rusia vrea să domine Polul Nord | SUA îi acuză că militarizează zona, dar rușii spun că americanii au început primii

Rusia vrea să domine Polul Nord, dezvoltându-și o impresionantă bază militară

Moda certificărilor verzi prinde viteză - 40 de proiecte imobiliare au obținut certificare BREEAM în ultimul an

Circa 40 de proiecte imobiliare au obținut certificare BREEAM în ultimul an

UNSAR: Despăgubirile RCA ca urmare a accidentelor rutiere au crescut la 1 miliard de lei în primul trimestru

Despăgubirile RCA ca urmare a accidentelor au crescut la 1 mld. lei în T1

Frauda în domeniul asigurărilor este din ce în ce mai greu de detectat

Frauda în domeniul asigurărilor este din ce în ce mai greu de detectat

Dezvoltatorul imobiliar Vox Property Group obține o finanțare de 19,5 milioane de euro de la CEC Bank

Vox Property Group obține o finanțare de 19,5 milioane de euro de la CEC Bank

Colliers: Investițiile în imobiliare au scăzut cu 42% în primele trei luni ale acestui an, față de aceeași perioadă a anului trecut

Colliers: Investițiile în imobiliare au scăzut cu 42% în primele trei luni

Cumpărătorii de locuințe se gândesc tot mai mult să-și cumpere o casă la țară

Cumpărătorii de locuințe se gândesc tot mai mult să-și cumpere o casă la țară

VIDEO | Birourile de proximitate - soluția prin care poți să ai biroul aproape, dar și să faci bani cu el

Birourile de proximitate sau cum să ai biroul aproape și să faci și bani cu el

VIDEO | A fost anunțată data de lansarea a episodului special Friends: The Reunion

A fost anunțată data de lansarea a episodului special Friends: The Reunion

Credit Noua Casă vs credit ipotecar 2021 | Avantaje și dezavantaje, care sunt diferențele majore

Credit Noua Casă vs credit ipotecar 2021

Top 10 cele mai eco-friendly clădiri din lume

Top 10 cele mai eco-friendly clădiri din lume

Proiect rezidențial cu peste 1.000 de apartamente va fi dezvoltat în Iași

Proiect rezidențial cu peste 1.000 de apartamente va fi dezvoltat în Iași

Cum arată nestemata care ar putea spulbera recordul actual al celui mai scump diamant roz-violet vândut la licitație

Sakura poate deveni cel mai scump diamant roz-violet vândut într-o licitație

Jeff Bezos își face flotă pentru a învinge Perla Neagră - și-a comandat unul dintre cele mai mari yacht-uri cu pânze din lume

Jeff Bezos își face flotă pentru a învinge Perla Neagră

P3 România: Pandemia a schimbat modul de operare a centrelor logistice, dar ne-a arătat cât de mult avem nevoie de sustenabilitate

Pandemia a schimbat piața spațiilor logistice, dar a accelerat și unele tendințe

Holcim deschide o școală tehnică, în care va pregăti specialiști în domeniul construcțiilor

Holcim deschide o școală tehnică, specializată în domeniul construcțiilor