Cristian Gubandru

Cristian Gubandru

Cristian este absolvent al Universității Româno-Americane și al unui MBA la Academia de Studii Economice (A.S.E.).

Startul în jurnalism a fost în 2003 la agenția de presă Mediafax, parte a trustului MediaPro, pe poziția de redactor, iar mai târziu la agenția de presă NewsIn, parte din trustul de media Realitatea - Cațavencu, ca reporter și redactor șef al departamentului Companii. 

Pentru o perioadă scurtă de timp a scris pentru ziarul de afaceri Business Standard, urmând ca în 2008 să facă parte din echipa Wall-Street.ro.

Primele articole scrise pe Wall-Street.ro au fost despre industria auto. Au urmat apoi materiale pe domeniul aviației, curierat, logistică, leasing operațional.

În timpul liber preferă plimbările în natură, cu sau fără bicicletă, în locul vizionării unui film sau citirii unei cărți. Este atras de mașinile electrice mai mult decât de cele pe combustibil, însă în prezent nu ar face trecerea la noile vehicule din cauza timpului pierdut în stațiile de încărcare.

Articole scrise de Cristian Gubandru

Ryanair vinde bilete pe ruta Craiova-Valencia de la 25 de euro

Ryanair vinde bilete Craiova-Valencia de la 25 de euro

Wizz Air deschide in septembrie o baza noua, la Kutaisi in Georgia

Wizz Air anunta o baza noua, la Kutaisi in Georgia

Seful Ryanair: Cred ca este dificil pentru Tarom sa supravietuiasca

Seful Ryanair: Cred ca este dificil pentru Tarom sa supravietuiasca

Primul sens giratoriu suspendat din Romania va fi inaugurat in aprilie

Video: Primul giratoriu suspendat din Romania va fi gata in aprilie

Blue Air si Wizz Air reduc preturile biletelor de avion cu 15-20% pentru o zi

Blue Air si Wizz Air reduc preturile cu 15-20% pentru o zi

Cele mai sigure masini sub 16.000 euro la vanzare in Romania

TOP: 10 cele mai sigure masini cu preturi accesibile din Romania

Fiat lanseaza in Romania sedanul Tipo

Fiat lanseaza in Romania un sedan care costa sub 11.000 euro cu TVA

Romanii flirteaza cand stau in trafic, vorbesc la telefon, mananca sau stau pe chat

Romanii flirteaza cand stau in trafic, vorbesc la telefon sau mananca

Cum a reusit un arhitect sa faca din activitatea de zi cu zi o arta: in vizita la birourile IB Cargo

In vizita la IB Cargo, un sediu cu multe tablouri si plante

Tiriac a relocat businessul cu masini rulate din Otopeni in Bucuresti

Tiriac a luat o decizie noua pentru businessul cu masini rulate

Noua Kia Sportage costa de la 17.300 euro in Romania

Noua Kia Sportage este disponibila in Romania. Afla preturile

Cum vede seful IB Cargo schimbarile care ar trebui sa aiba loc in transporturi

Cum vede seful IB Cargo reforma in transporturi

Seat prezinta detalii despre viitorul SUV Ateca

Seat prezinta detalii despre SUV-ul Ateca

UPS deschide un centru operational la Cluj-Napoca si lanseaza un zbor cargo

UPS deschide un centru operational la Cluj-Napoca

Wizz Air face angajari pentru bazele din Bucuresti si Cluj

Wizz Air face recrutari in Bucuresti si la Cluj

Defectiuni pentru care Dacia isi cheama clientii din Romania in service

Defectiuni pentru care Dacia isi cheama clientii in service

New Kopel preconizeaza afaceri de peste 27 MIL. euro si intrarea pe piata de real estate din Romania

New Kopel preconizeaza afaceri de peste 27 MIL. euro in 2016

DKV a extins reteaua la peste 700 de statii de distributie carburanti

DKV a extins reteaua la peste 700 de statii de distributie carburanti

Cum sa faci din vanzarea de masini rulate un business de incredere

Cum sa faci din vanzarea de masini rulate un business serios

Skoda prezinta la Geneva conceptul VisionS

Skoda prezinta la Geneva un concept de SUV

IB Cargo: volumele de import vor creste anul acesta

IB Cargo: volumele de import vor creste anul acesta

Opel prezinta faceliftul crossover-ului Mokka la Geneva

Opel prezinta primul model X la Geneva

Piata de leasing operational a crescut cu 13% anul trecut

Piata de leasing operational, crestere de 13% anul trecut

Ford Romania spune ca nu vor fi disponibilizari la uzina de la Craiova

Disponibilizari la Craiova? Vezi reactia oficiala a Ford Romania

Vanzarile Volkswagen scad in Germania pe fondul scandalului diesel

Vanzarile VW scad in Germania pe fondul scandalului diesel

Auto Italia isi extinde reteaua cu patru centre noi. Investitiile vor depasi 5 MIL. euro

Auto Italia, lansari de masini noi si showroom-uri in 2016

Un crossover Dacia-Renault se plimba camuflat prin Germania. Noul model Kwid va fi lansat si in Europa?

Un crossover Dacia-Renault este in teste in Europa

LeasePlan se asteapta anul acesta sa depaseasca 12.000 de masini in administrare

LeasePlan, peste 12.000 masini in administrare in 2016

Cele mai vandute 20 de modele de masini noi in Europa

TOP: Cele mai vandute modele de masini noi in Europa

Skoda pregateste lansarea crossover-ului Kodiak

Skoda pregateste lansarea modelului Kodiak

Cele mai cautate motorizari pentru masinile noi in Romania

Un segment de motorizari detine jumatate din comenzile de masini noi

DKV a inregistrat vanzari de 5,8 MLD. euro anul trecut

DKV a inregistrat vanzari in crestere in 2015

Timbrul de mediu 2016: desi formula de calcul a ramas la fel ca in 2015, romanii platesc mai mult

Timbrul de mediu 2016: formula neschimbata, sume de plata mai mari

Wizz Air a introdus ruta Bucuresti-Lisabona cu doua zboruri pe saptamana

Wizz Air a introdus ruta Bucuresti-Lisabona. Pretul este sub 200 lei

Elon Musk: 7 masini detinute de miliardar - nu vorbim despre Tesla

Elon Musk: 7 masini detinute de miliardar - nu vorbim de Tesla

Ford lanseaza B-MAX Colour Edition si motorul EcoBoost de 1 litru 140 CP

Ford lanseaza B-MAX Colour Edition si motorul de 1 litru 140 CP

APIA: Piata auto va creste anul acesta la circa 135.000 de autovehicule

APIA: Piata auto va creste anul acesta cu 10-12%

Blue Air va zbura catre Lisabona din iunie, in locul Tap Portugal

Blue Air va zbura catre Lisabona din iunie, in locul Tap Portugal

Conditii de ger: cum sa asiguri pornirea usoara a autoturismului

Cum sa asiguri pornirea usoara a autoturismului in conditii de ger

Ryanair si Qatar fac recrutari la Bucuresti in ianuarie

Doua companii aeriene fac recrutari la Bucuresti in ianuarie

Tarom anunta preturi de la 79 euro dus-intors catre 7 destinatii

Tarom promite preturi de la 79 euro dus-intors catre 7 destinatii

Wizz Air lanseaza doua zboruri noi din Bucuresti: Cluj-Napoca si Budapesta

Wizz Air lanseaza zboruri Bucuresti - Cluj-Napoca de la 39 lei