AAA New Kopel, una dintre cele mai mari companii din domeniul vanzarilor de automobile second hand din Romania, parte a New Kopel Group, va termina anul cu vanzari in crestere si se asteapta ca anul acesta sa se ajunga la un echilibru intre piata de masini noi si rulate.
“Piata s-a contractat anul acesta comparativ cu 2010. Daca anul trecut masinile rulate au reprezentat doua treimi din piata, anul acesta vom ajunge la un echilibru. Din pacate inca suntem o piata imatura, iar segmentul de vanzari profi este insignifiant. Sunt trei jucatori mari pe piata, AAA New Kopel, Tiriac Autorulate si Veltauto, care impreuna nu vand peste 5.000 de masini”, a declarat Eugen Maciuca, reprezentantul AAA New Kopel.

Pana in prezent firma a vandut 1.090 de masini rulate si vrea sa incheie anul cu 1.200 de unitati, in crestere cu 34%, de la 800 de masini in 2010.

Cele mai cautate masini in Romania au un pret de 6.000 euro si sunt din segmentele A, B sau C. In continuare romanii cauta autoturisme diesel.

“Romanii cauta marcile Dacia, Skoda, VW si Toyota. Am inceput sa avem cerere pe SUV, am vandut cateva Subaru Forester. Am exportat 100 de masini in Germania si Elvetia, care aveau sub 30.000 km. Pe aceste piete autoturismele sunt mai scumpe cu 10% fata de Romania”, a mai spus Maciuca.

Compania are pe stoc 200 de masini, din care 180 sunt din flota Sixt iar 20 sunt achizitionate. Tinta AAA New Kopel este ca 40% din autoturisme sa fie achizitii de la persoane fizice.

AAA New Kopel este divizia New Kopel Group care comercializeaza autovehiculele rulate preluate de la clientii de flote ai diviziei de leasing operational - Sixt New Kopel, cat si automobile provenite de la divizia Sixt Rent a Car.

New Kopel Group a raportat pentru 2010 o cifra de afaceri de 25 milioane euro, in crestere cu 78% fata de anul 2009. Pentru anul 2011 grupul estimeaza un business care va depasi 30 milioane euro.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Cristian Gubandru
Cristian este absolvent al Universității Româno-Americane și al unui MBA la Academia de Studii Economice (A.S.E.). Startul în jurnalism a fost în 2003 la agenția de presă Mediafax , parte a trustului MediaPro, pe poziția de redactor, iar mai târziu la agenția de presă NewsIn , parte din trustul de media Realitatea - Cațavencu, ca reporter și redactor șef al departamentului Companii. Pentru o perioadă scurtă de timp a scris pentru ziarul de...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Auto »



Setari Cookie-uri