Rezultatul financiar al BT include impactul unor tranzactii nerecurente, cum ar fi vanzarea actiunilor Visa sau provizioanele suplimentare generate de legea darii in plata, toate avand un impact brut pozitiv de aproximativ 11 milioane lei in rezultatul bancii. BT a obtinut pe actiunile Visa 185 milioane lei.

Activele Bancii Transilvania au sporit cu 1,2% fata de finalul anului trecut, la 47,89 miliarde lei.

"Avem o baza solida, capitaluri proprii foarte consistente, crestere organica si focus pe noi segmente de business - Corporate Banking, microfinantare si industrii creative. Rezultatele obtinute in primul semestru confirma trendul inceputului de an si obiectivele asumate in fata actionarilor. Continuam sa finantam economia romaneasca si suntem optimisti in privinta evolutiei rezultatelor noastre viitoare, dar in acelasi timp suntem pregatiti pentru eventuale provocari generate de mediul economic dificil, atat pe plan intern, cat si european", a declarat Horia Ciorcila, presedintele consiliului de administratie al BT.

Soldul creditelor acordate de BT se ridica la 25,8 miliarde lei, in timp ce resursele atrase de la clienti la 39 miliarde lei. Astfel, raportul credite/depozite se cifreaza la 66%, unul dintre cele mai mici din piata romaneasca.

Banca a precizat ca si-a sporit numarul de operatiuni derulate prin conturi cu circa 15%, un ritm similar fiind inregistrat si pentru veniturile din comisioane operationale. BT a acordat pe segmentul IMM aproape 10.000 de credite noi in primele 6 luni, in timp ce pe toate segmentele (retail, IMM si corporate) banca a acordat 75.000 de imprumuturi.

Citeste si:

Banca Transilvania avea, la 30 iunie 2016, un portofoliu de 2,64 milioane de carduri, care au generat tranzactii cu aproape 25% mai mari fata de perioada similara a anului precedent. Cota de piata a bancii privind volumul tranzactiilor cu carduri este de aproape 20%. Prin programul de loialitate STAR, Banca Transilvania are un portofoliu de 300.000 de carduri de credit.

Potrivit rezultatelor financiare, BT a inregistrat la 30 iunie 2016 cheltuieli nete cu ajustari de depreciere si provizioane de 325,2 milioane lei (incluzand impactul scoaterii in afara bilantului a 365 milioane lei), cea mai mare parte a provizioanelor fiind generate ca urmare a legii privind darea in plata.

Creditele neperformante, cu restante mai mari de 90 de zile, reprezinta 9,17% din totalul portofoliului de credite al BT, iar rata de acoperire a creditelor neperformante cu provizioane este de 124,63%. Solvabilitatea BT, luand in considerare profitul semestrului I 2016 este de 18,17% (fara profit este de 16,62%).