Dacă te atrage ideea unei afaceri pe cont propriu, dar nu ai foarte mulți bani disponibili, află că nu toate business-urile au nevoie de investiții majore. Trebuie doar să găsești cel mai potrivit proiect, să te înarmezi cu răbdare, energie și perseverență și să crezi în tine. Am identificat idei de afaceri profitabile pe care le poți începe cu bani puțini.

14 afaceri profitabile pe care le poți începe cu bani puțini

Mulți dintre noi citim povești inspiraționale despre antreprenori care au reușit în viață, dar ne blocăm în ideea că tot ce înseamnă startup vine la pachet cu investiții semnificative. Nu este deloc așa, există foarte multe afaceri care pot fi începute cu bani puțini și care pot oferi profituri interesante, pe măsură ce afacerea crește. Orice antreprenor, indiferent de mărimea afacerii sau de domeniul în care activează, trebuie să aibă câteva calități esențiale. Încrederea, perseverență și curajul sunt foarte importante, mai ales dacă ești la prima experiență antreprenorială. Există sute de cărți sau articole cu sfaturi pentru antreprenori, cursuri, traininguri, oameni care vând secrete. Până a ajunge aici, e important să crezi în ține, în ideea ta și orice poate fi posibil.

1. Idei de afaceri profitabile: Microfermă de prepelițe

Andrei Ciota a văzut în urmă cu opt ani primele ouă de prepeliță apărute în supermarket, iar trei ani mai târziu făcea primii pași în direcția unei microferme de prepelițe. A ales comuna Nana, din județul Călărași, situată la 45 de kilometri de București, unde a investit pentru început 950 de lei. Banii au fost alocați pentru un incubator de tip gospodăresc (150 de lei), 200 de ouă pentru incubat din rasă de ouatoare japoneze (circa 100 de lei) și un rastel de 5 cuști profesionale (aproximativ 600 de lei).

”În primă fază am achiziționat doar ouă pentru incubat acestea fiind mult mai ieftine. Din aceste ouă am ajuns cu aproximativ 100 de exemplare la maturitate, din acestea am format matcă pentru reproducție și am început să cresc numărul constant ajungând în scurt timp la aproximativ 500 de prepelițe japoneze moment în care am devenit interesat de o rasă mixtă carne+ouă mai rară și mai căutată (Jumbo Gold ). Exemplarele din această rasă, cu o genetică de calitate superioară, ajung la o greutate mai mare și produc ouă mult mai mari implicit materialul biologic rezultat din reproducția lor având o valoare comercială mai mare”, a povestit Andrei Ciota, pentru wall-street.ro.

Oferta Prepelițe NanaFarm include material biologic (ouă pentru incubat, pui, tineret, prepelițe ouatoare și matcă reproducție din rasele Japoneze și Jumbo Gold), ouă pentru consum și tratament, ouă murate, carne proaspătă, pastramă prepelițe, prepelițe afumate, măruntaie de prepelițe, dar și echipament profesional pentru ferme de prepelițe.

”Poate fi o afacere foarte profitabilă sau poate fi un eșec din start totul depinde de ține de cât timp, muncă și bani ești dispus să investești în acest bussines, de cât de repede și corect aduni cunostiințe în domeniu, de seriozitatea și imaginea pe care o afișezi și o promovezi și mai ales de calitatea produselor comercializate”, spune Ciota.

afaceri profitabile

2. Afacere cu fotolii personalizate

Nu trebuie să ai studii de design sau arte plastice, orice persoană cu viziune artistică poate să înceapă cu doar câteva sute de euro o afacere cu fotolii personalizate.

Bugetul este minim și este necesar pentru a cumpăra materialele necesare pentru a realiza primele scaune sau fotolii. Dacă primii clienții sunt mulțumiți de primele produse, va puteți gândi cum să va extindeți afacerea.

Avantajul unei astfel de idei de afaceri ține de caracterul exclusivist și unic al produselor, ceea ce înseamnă că prețul cerut poate urcă foarte mult, bineînțeles având în vedere și calitatea materialelor. Însă, chiar și un simplu scaun poate fi vândut cu sute de euro, dacă cumpărătorii apreciază calitatea materialelor și design-ul.

Investiția într-un site de prezentare și în campanii de marketing și publicitate, pentru a va anunță intrarea pe piață, este absolut necesară.

Piață pentru mobilierul de lux și pe deasupra personalizat nu este atât de mare în România și atragerea potențialilor clienți ar putea fi dificilă, însă nu imposibilă. De aceea, pentru a dezvoltă și mai mult afacerea și pentru a începe exportul către piețele europene, va trebui să participați la târgurile de profil, ceea ce va atrage după sine costuri importante cu deplasarea și taxele de înscriere la târg.

Irina Pogonaru este un exemplu de antreprenor care a început o astfel de afacere, la doar 21 de ani.

afaceri profitabile

3. Pantofi hand-made pentru copii

O afacere cu pantofi pentru copii poate fi începută cu doar câteva sute de euro. Ai nevoie de o mașină de cusut, de pielea și materialele folosite pentru botosei, dar și de câteva schițe. Această afacere necesită abilități de cusut la mașină, care se pot deprinde ușor, de la cineva cu experiență.

De fapt, cea mai importantă investiție în această idee de afacere este mașina de cusut. În funcție de buget, găsești modele care costă câteva sute de euro, dar și câteva mii. De asemenea, trebuie să fii atent la furnizorii de piele: este important să fie naturală și de calitate foarte bună. Calitatea produselor este esențială într-o astfel de afacere, mai ales că ai că target părinții și, în rândul lor, funcționează foarte bine promovarea prin recomandare directă.

Această afacere necesită și documentare, este important să ții cont de ultimele tendințe, dar și de recomandările ortopezilor, pentru că pantofii să nu deformeze mersul copiilor. De exemplu, o tendința recentă de peste Ocean este talpă din piele naturală, ce oferă senzația de mers desculț și nu deformează piciorul.

Dacă sunt prea complicat sau crezi că doar cei cu experiență în domeniu ar putea să aibă succes cu un astfel de proiect, avem o poveste care demonstrează contrariul. Doi soți din Timișoara, de profesie IT-iști, au început cu doar câteva sute de euro să producă pantofi pentru bebeluși. Inspiră-te din povestea Tikki.

idei de afaceri

Sursa foto: www.tikki.ro

4. Consilier de imagine, o afacere simplă și profitabilă

Dacă te sperie afacerile de producție, care necesită autorizări și calificări speciale, există și opțiuni simple. Una dintre ideile de afaceri de care te poți apucă oricând poate fi un cabinet de consiliere de imagine. Este un business pe cont propriu, simplu, care are nevoie de un singur om: de ține. Deși nu este nimic complicat, în România această nișă este foarte slab acoperită, ceea ce înseamnă că cererea pentru astfel de servicii este ridicată. Investiția este de câteva ore, în taxele de înființare a unui PFA sau SRL și în realizarea unui site.

Cum devii consilier de imagine

Chiar dacă poate părea că este pentru oricine, înainte să fie un business este o pasiune. În plus, pentru a fi consilier de imagine trebuie să ai studii de specialitate sau cursuri și training-uri făcute în străînătate. Însă, pentru a dobândi experiență profesională depinde 100% de ține și de obținerea clienților. Totuși, un mic start poate fi un job ca jurnalist de modă, unde să începi să oferi staturi de stil și imagine și care să te apropie de viitorii clienți pas cu pas. Vestea bună este că aceștia sunt suficienți și diverși, de la persoane fizice, la companii mici și multinaționale interesate să le ofere angajaților workshopuri de imagine și stil.

Pentru a descoperi mai mult despre profesia de consilier de imagine, citește povestea de succes a unui jurnalist de modă care și-a transformat jobul în business.

5. Curierat pe bicicletă, afacere profitabilă și sănătoasă

În condițiile în care traficul este tot mai haotic în marele orașe, s-a dezvoltat destul de mult ideea curieratului pe bicicletă. Deși există deja competiție de la companii mari care au adoptat această metodă, există loc pe piață pentru oricine. Este o afacere profitabilă, cu investiție redusă, cheltuieli mici, deci cu șanse mari de a deveni profitabilă rapid. În plus, sunt două variante de abordare: poți să îți faci propria firma care să reunească mai mulți curieri pe bicicletă sau poți să lucrezi pentru firma unuia dintre tinerii antreprenori care au astfel de afaceri deja lansate.

Că antreprenor, trebuie să știi că investițiile fondării unei astfel de firme sunt mici, pentru că majoritatea curierilor vin cu propria bicicletă și au deja un telefon mobil de tip smartphone. Mai ai nevoie doar de timp pentru a încheia primele contracte, de obicei cu mari corporații, pentru a începe să le livrezi coletele în câteva ore. Practic, cele mai mari eforturi în lansarea acestei afaceri cu buget redus merg în direcția încheierii primelor contracte.

În tabăra opusă, că biciclist, poți fie să îți oferi serviciile unei firme de curierat sau să începi să îți promovezi serviciul propriu pe social media, astfel încât firmele (cel mai probabil mai mici și care nu au nevoie constant de livrări) să audă de ține și să apeleze la ține de fiecare dată când au nevoie.

Bicicleta este principalul activ de care ai nevoie și o poți cumpără la prețuri începând cu 1.000 lei, dar una de calitate, care să reziste la traficul marilor orașe, va costă minim 500 euro. Vei avea nevoie de multă răbdare și de masă musculară, pentru că 8 ore de pedalat nu este un efort de neglijat.

În prima varianta vei primi cel puțin jumătate din tariful practicat de o firmă de curierat pe bicicletă, în timp ce ca liber profesionist îți vei stabili propriul tarif, dar nu vei avea garanția că vei primi la fel de ușor comenzi.

idei de afaceri

6. Plantație de căpșuni

Familia Apostu din Bacău a plantat primii stoloni de căpșuni în 2013, investiția inițială în această afacere ridicându-se la 2.500 de lei, bani din care familia a achiziționat stolonii, instalația de picurare, folia de mulcire și dolomita amorfă folosită că și îngrășământ.

De pe 600 de metri pătrați, cât ocupă plantația situată chiar în oraș, au cultivat în 2016, 400 de kilograme de căpșune. Potrivit Anastasiei Laura Apostu, profitul în cazul unei astfel de afaceri apare în anul al treilea de la plantare.

Cele mai mari suprafețe cultivate cu căpșuni se găsesc în județul Satu Mare, urmat de Giurgiu, Vâlcea și Gorj. Mai mult, circa 70-75% din capsunii produși în România provin din județul Satu Mare. Cele mai bune rezultate se obțîn în zonele cu precipitații de 900 milimetri precipitații/an.

7. Pantofi și accesorii pentru femei

Poți începe o afecere cu pantofi și accesorii pentru femei cu o sumă destul de mică, de câteva sute de euro, așa cum a fost și în cazul Cristinei Bâtlna, care a pus bazele, cu doar 700 euro, unuia dintre cele mai importante business-uri de fashion din România, Musette.

Probabil că cea mai simplă metodă pentru a înființa un astfel de business este să imporți pantofii sau chiar să îi creezi tu, dacă ai talentul și pasiunea pentru acest domeniu. Pe această cale a mers și Cristina Bâtlan când a vrut să deschidă un business la vârsta de 19 ani. Ulterior, antreprenoarea a început cu expansiunea business-ului prin inaugurarea de magazine și importul de genți.

Nu ai nevoie neapărat de o locație fizică, poți vinde aceste piese vestimentare online, printr-un site web. Însă ține minte că publicitatea și marketingul este foarte important pentru a-ți putea face business-ul cunoscut.

După ce a înființat brandul Musette, Cristina Bâtlan a investit în deschiderea unei mici fabrici de marochinărie pentru producția genților deoarece cele din import erau foarte scumpe, iar ulterior a înființat și o fabrică de pantofi.

„Doar încercând ai șansa să vezi cum este pentru că succesul nu este neaparat la capătul drumului. Succesul este drumul în sine. Nu trebuie să ajungi la un final, ci doar să îți setezi așteptări corecte și să te bucuri de fiecare rezultat pe acest drum”, a povestit Cristina Bâtlan pentru wall-street.ro.

8. Înființarea unei plantații de roșii

La o suprafață de două hectare, pentru pregătirea terenului, adică arătură, discuitul și îngrășăminte ar trebui un buget de aproximativ 2.000 de lei. Dacă plantația de roșii e pe lista dumneavoastră de idei de afaceri pentru 2016 în agricultură trebuie să știți că irigarea este o altă operațiune extrem de importantă. Se face cam la 10 zile.

Astfel, e bine să căutați un teren care să fie aproape de o sursă de apă, mai ales în primii ani, că să nu faceți o investiție foarte mare în sisteme de irigație chiar de la începutul afacerii. Specialiștii în agricultură spun că cele două hectare, dacă sunt îngrijite că la carte ar putea produce în jur de 80 de tone de roșii.

De profesie avocat, Claudia Rugină a fondat un mic business cu roșii organice, în care a investit 1.500 de euro, suma care a mers în sistemul de irigații și în semințe. Inspiră-te din povestea Buniol.

9. Afaceri românești: Pălării inedite la comandă

De profesie designer, Corina Leca a înființat în 2018 în București un atelier de creație pentru pălării personalizate. În cazul Corinei Leca, investiția inițială a fost de 50.000 euro, bani cu ajutorul cărora a ajuns să producă pălării personalizate, create made to measure (la măsură).

Înainte de a începe business-ul, Corina s-a lovit de anumite probleme financiare deoarece, spre deosebire de crearea unor haine, pentru pălării ai nevoie de o serie de calapoade speciale pentru fiecare dimensiune a capului, calapoade care încep de la câteva sute de euro și pot ajunge și până la 1.000 euro. Prețul pentru acest accesoriu începe de la 100 euro și poate ajunge și până la 400 euro.

Poți să citești mai multe despre povestea business-ului De Corina Hats AICI.

10. Cultură de GOJI

Originare din China, Fructele goji sunt de un roșu intens și deși au o dimensiune mică (1-2 cm lungime) sunt pline de semințe în interior. Proprietățile lor benefice sunt recunoscute încă din antichitate în China, ele fiind folosite într-o gamă largă de produse culinare de la supe, la sucuri, siropuri sau gemuri. Un kilogram de goji românesc costă 25 lei.

Adrian Nicolae, un economist din București, a început cu o investiție inițială de 50.000 euro în plantația de goji din comuna Augustin, situată la 50 de km de Brașov, iar acum, nouă ani mai târziu, cultivă primul goji românesc cerificat ecologic în localitatea Codlea, din judeţul Braşov, pe o suprafață de două hectare și jumătate.

În noua pepinieră certificată bio din localitatea Codlea, economistul a investit circa 130.000-140.000 euro. Întreținerea pentru o suprafață de două hectare și jumătate de fructe goji pe an ajunge la circa 2.000 euro.

11. Business cu covoare eco-friendly

Dacă încă de mic erai pasionat de designul de interior, probabil că un business cu covoare eco-friendly ar putea fi exact soluția potrivită pentru a îmbina pasiunea cu munca. Cel puțin aceasta a fost și perspectiva unor două prietene care au renunțat la o carieră în străinătate pentru a începe în România un business cu covoare sustenabile.

Investiția inițială în această afacere nu este una foarte mare. Cele două antreprenoare au deschis Dare to Rug în 2015, cu 10.000 euro. Un mod bun de a atrage bani este de a participa la diverse acceleratoare de afaceri unde, la final de program, poți obține finanțări din partea unor investitori privați. Sau poți opta pentru platforme de crowdfunding, unde o mulțime de persoane pot investi în business-ul tău.

„Am participat în acest acceleratorul de afaceri Impact Hub Bucharest timp de trei luni, lucru care ne-a ajutat să facem tranziția de la designeri, la antreprenori deoarece noi nu știam nimic despre ce înseamnă să ai un business”, spune Flavia Scînteanu, cofondatoare brandului Dare to Rug.

Business-ul se anunță a fi unul profitabil din moment ce Prețul unui astfel de covor începe de la 300 euro pe metru pătrat și poate ajunge și până la 650 euro pe metru pătrat. Cel mai scump produs confecționat de cele două antreprenoare a avut 16 metri pătrați și a costat circa 6.000 euro

12. Siropuri și sucuri din cătină ecologică

Dacă ai deja un teren și îți dorești să îl fructifici, poți călca pe urmele lui Paul Crețu, care a înființat un business cu sucuri și siropuri din cătină ecologică. Totul a început cu o investiție inițială de 50.000 euro și 50 de hectare de teren în Piatra Neamț, iar acum produce siropuri și sucuri din cătină ecologică, sub numele Orange Valley.

Pentru întreținerea celor 5 hectare, Paul alocă 2.500 euro în fiecare an. De la începutul business-ului și până în prezent, antreprenorul a investit circa 150.000 euro, implementând și un sistem propriu de irigare care i-a fost foarte folositor anul trecut având în vedere ca seceta a făcut ravagii printre mulți agricultori.

13. Cofetărie cu produse tradiționale

Din pasiunea pentru gătit, Nicoleta Hrițcu a deschis, în 2012, Cuptorul Moldovencei, un business 100% ieșean.

„Am găsit un spațiu, am angajat o persoană, am cumpărat ceva echipamente și am dat drumul la treabă. În laboratorul mic am stat nouă luni, timp în care mi-am dat seama care este apetitul publicului. Am avut curajul să iau un credit și să ma mut într-un laborator mai mare, cu un magazin de desfacere. Și așa am ajuns aici”, spune Nicoleta Hrițcu, fondatoarea Cuptorul Moldovencei

Prima cofetărie cu specific local a luat naștere dintr-o investiție inițilă de 20.000 euro, din care 10.000 euro a fost finanțare guvernamentală.

„Antreprenoriatul este o chemare, nu oricine este făcut să fie antreprenor. Este o activitate foarte vie, unde poți să evoluezi foarte frumos, dar în același timp este și foarte stresant. Nu e musai ca toată lumea să fie antreprenor”, a povestit antreprenoarea pentru wall-street.ro.

14. Afacere profitabilă cu bani puțini : Produse cosmetice din lavandă

Lavanda este o plantă cu o mulțime de scopuri, printre care și pentru produse cosmetice. Cristina Dîrjan, de profesie economist, a pus bazele în 2016 unui business creat în jurul culturii de lavandă, cu o investiție ințială de 16.000 lei în 80 de ari de teren în Sălaj.

Cristina Dîrjan, proprietar Agro Team Dîrjan, a transformat cultura de lavandă într-un adevărat business online, ajungând să vândă o mulțime de produse alimentare și cosmetice din lavandă, de la sare de baie și bile efervescente cu lavandă, până la gel de duș și săpun lichid.

„Din soiul pe care îl cultivăm reușim să fabricăm în laboratorul propriu produse alimentare precum biscuți, ceai și sirop de lavandă”, spune Cristina.

Toate aceste produse sunt comercializate atât în magazine fizice în țară, cât și în magazinul online Coșul cu Lavandă. Tot la Sălaj, Cristina are și un distilator în regim propriu, unde produce anual în jur de 90 de litri de ulei esențial de lavandă, în funcție și de sezon. Prețul pentru o cantitate de 10 ml este de 25 lei.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Raluca Nicolae
 Raluca a studiat Jurnalism la Universitatea Hyperion din București și a urmat un master în Comunicare mediatică și publicitate, în cadrul aceleiași instituții. Ea și-a început activitatea în presă în 2019, în departamentul economic al grupului Mediafax. În perioada 2019-2020, Raluca a acoperit domeniile start-up și fintech în cadrul Adevărul Financiar , publicație care face parte din grupul Adevărul . S-a alăturat echipei...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Start Up »



Setari Cookie-uri