Cristian Gubandru

Cristian Gubandru

Cristian este absolvent al Universității Româno-Americane și al unui MBA la Academia de Studii Economice (A.S.E.).

Startul în jurnalism a fost în 2003 la agenția de presă Mediafax, parte a trustului MediaPro, pe poziția de redactor, iar mai târziu la agenția de presă NewsIn, parte din trustul de media Realitatea - Cațavencu, ca reporter și redactor șef al departamentului Companii. 

Pentru o perioadă scurtă de timp a scris pentru ziarul de afaceri Business Standard, urmând ca în 2008 să facă parte din echipa Wall-Street.ro.

Primele articole scrise pe Wall-Street.ro au fost despre industria auto. Au urmat apoi materiale pe domeniul aviației, curierat, logistică, leasing operațional.

În timpul liber preferă plimbările în natură, cu sau fără bicicletă, în locul vizionării unui film sau citirii unei cărți. Este atras de mașinile electrice mai mult decât de cele pe combustibil, însă în prezent nu ar face trecerea la noile vehicule din cauza timpului pierdut în stațiile de încărcare.

Articole scrise de Cristian Gubandru

Blue Air vede potential la Iasi: lanseaza curse noi catre Roma, Paris si Londra

Blue Air vede potential la Iasi: curse noi catre Roma, Paris si Londra

O suta de BMW i3 intra in flota serviciului de car sharing DriveNow din Germania

O suta de BMW i3 intra in flota DriveNow din Germania

Cum arata cele mai bune fotografii de la cea de-a doua editie a concursului Ochiul Magic

Cum arata cele mai bune fotografii de la concursul Ochiul Magic

Primul plug-in hybrid BMW poate fi comandat in Romania. Impozitul anual este de 9 lei

Un nou model BMW: impozitul anual este de doar 9 lei

Honda a vandut masini in primele 6 luni cat in aproape tot anul 2014

Honda a vandut masini in primele 6 luni cat in tot anul 2014

Volvo preia compania Polestar care ii transforma masinile in bolizi

Volvo preia compania Polestar care ii transforma masinile in bolizi

Citroen vinde in Franta un cabriolet 100% electric

Citroen vinde in Franta un cabriolet 100% electric

Ryanair are de vanzare 250.000 de locuri cu 20 de dolari

Ryanair mai are de vanzare 250.000 de locuri cu 20 de dolari

BMW ne prezinta primul sau camion, este electric

Cum arata primul camion electric BMW

Mercedes-Benz lanseaza Edition Sprinter pentru a sarbatori 20 de ani de la primul exemplar

Mercedes-Benz lanseaza Edition Sprinter

MOL va finaliza luna aceasta rebrandingul celor 42 de benzinarii Agip

MOL va finaliza luna aceasta rebrandingul benzinariilor Agip

Cum te protejeaza grosimea portofelului intr-un accident auto

Cum te protejeaza grosimea portofelului intr-un accident auto

Rompetrol investeste 18 MIL. dolari in benzinarii anul acesta

Rompetrol vrea 11 benzinarii noi anul acesta. Bugetul este de 18 mil $

Autovit.ro a lansat o noua platforma pentru care a introdus un sistem de mesagerie

Autovit.ro are o noua platforma

Trei ore de adrenalina cu Mercedes-AMG pe circuitul lui Titi Aur

Trei ore de adrenalina in spiritul AMG pe circuitul lui Titi Aur

Renault Kadjar este disponibil in Romania. Pretul porneste de la 18.200 euro

Renault Kadjar este disponibil in Romania. Afla pretul

Peugeot prezinta 308 GTi by Peugeot Sport

Peugeot prezinta 308 GTi by Peugeot Sport

Hyundai a lansat in productie noul Tucson

Hyundai demareaza productia noului Tucson

O noua inovatie a lui Elon Musk: cablul de incarcare pentru masini electrice racit cu lichid

O noua inovatie a lui Elon Musk: cablul de incarcare racit cu lichid

Policolor picteaza cu motive traditionale romanesti o locomotiva

Policolor picteaza o locomotiva cu motive traditionale romanesti

Blue Air a introdus orarul de iarna 2015-2016

Blue Air a introdus orarul de iarna 2015-2016

Topul celor mai bune motorizari sub 1 litru. Propulsorul de la Craiova, mai apreciat decat cel de la Mioveni

Care sunt cele mai bune motorizari sub 1 litru: Craiova versus Mioveni

Show aerian sambata pe Aeroportul Baneasa - Bucharest International Air Show 2015

VIDEO: Show aerian sambata pe Aeroportul Baneasa

Simulari de interventie realizate pe vehicule Dacia la Centrul Tehnic Titu

VIDEO: Simulari de interventie realizate pe vehicule Dacia la Titu

Mazda Motor Europe a numit un nou CFO

Colin Maddocks este noul CFO Mazda Motor Europe

Autoliv testeaza frana Torricelli, un sistem de franare cu vacuum

VIDEO: Autoliv testeaza un sistem de franare futuristic

Wizz Air lanseaza noi rute din Chisinau spre Bologna si spre Londra

Wizz Air lanseaza noi zboruri din Chisinau spre Bologna si spre Londra

Cel mai tare sistem de parcare din lume a fost inventat in anii 50

VIDEO: Cel mai tare sistem de parcare din lume a fost inventat in 1950

BMW prezinta cea de-a sasea generatie a limuzinei BMW Seria 7

BMW prezinta noua generatie a limuzinei BMW Seria 7

DKV vrea sa faca 190 MIL. euro din carduri de combustibil anul acesta

DKV vrea 190 MIL. euro din carduri de combustibil anul acesta

Ford Craiova a produs 400.000 de motoare EcoBoost

Ford Craiova a produs 400.000 de motoare EcoBoost

Hertz Romania integreaza trei noi branduri in portofoliu, Thrifty, Dollar si Firefly

Hertz integreaza trei noi branduri in portofoliu

Wizz Air cauta cadeti la Bucuresti pe 9 iunie

Wizz Air cauta cadeti la Bucuresti

Tarile in care romanii trimit cele mai multe colete prin DPD

Tarile in care romanii trimit cele mai multe colete

Wizz Air va zbura din Cluj in Dubai

Wizz Air, un nou zbor catre Dubai

Noul Jaguar XE este disponibil in Romania. Costa de la 39.500 euro cu TVA

Noul Jaguar XE este disponibil in Romania. Afla cat costa

Continental a inaugurat o parte din investitia pentru reducerea mirosului

Continental promite reducerea mirosului. O parte din investie e gata

Un roman a intrat in Cartea Recordurilor cu o modalitate de zbor pentru viitor

VIDEO: Un roman testeaza o modalitate de zbor pentru viitor

Dealerii auto au inceput anul pe crestere si se asteapta la o revenire a vanzarilor

Dealerii auto se asteapta la cresteri de doua cifre anul acesta

Tesla construieste cea mai mare fabrica din lume, in desertul Nevada

Video: Tesla construieste cea mai mare fabrica din lume, in desert

Airbus va lansa doua avioane noi, ACJ319neo si ACJ320neo

Airbus are in probe avioanele viitorului. Primele A320neo, anul acesta

Wizz Air stabileste o noua baza in Ungaria: numarul hub-urilor creste la 22

Wizz Air stabileste o noua baza in Ungaria, la Debrecen