Adrian Ungureanu

Adrian Ungureanu

Venit în Capitală în 2007, ca orice copil de provincie cu tolba plină de vise, primul fiind acela de a deveni comentator sportiv - următorul Cristian Țopescu - Adrian a ales să-și înceapă cariera de jurnalist scriind în presă.

Deși era abia în al doilea an la Facultatea de Jurnalism, Adrian și-a găsit un loc de muncă la ziarul ”Curierul Național”. A realizat abia la interviul de angajare că nu mai există departament de sport la ziar, dar asta nu l-a descurajat. Experiența era cea care trebuia acumulată. În doar câteva luni și fără să-și dea seama a descoperit frumusețea și plusul de valoare adus de presa de business, în detrimentul celei sportive. Astfel, mai bine de 9 ani a scris la ziar despre imobiliare, construcții, turism, startup-uri, resurse umane, auto, retail sau IT&C. Domeniul din urmă îi devenise foarte drag, așa că a ales să se concentreze pe zona de tehnologie, trecând la Mobile-News.ro, pentru a scrie despre gadgeturi de toate felurile.

A urmat apoi aventura dintre 2018 și 2019 când și-a încercat talentul în relații publice, la agenția Caracteristic PR. "Apucăturile" de jurnalist au fost greu de domolit, iar stilul de viață corporatist, de a te ascunde în birou, nu se potrivea cu viața de jurnalist de dinainte, așa că a ales să mai stea puțin pe acasă.

După un an sabatic, prelungit și de pandemie, Adrian s-a alăturat la începutul lunii februarie 2021 echipei Wall-Street.ro. Acum se concentrează pe rubricile Imobiliare, Construcții și Asigurări.

În timpul liber cântă, se uită la filme, se joacă calculator, mai scrie și povești de fantezie, exersându-și talentul de scriitor și nu refuză o invitație la bere.
Așa că, dacă vreți să-l invitați la bere ori să-i faceți sugestii de subiecte, îi puteți scrie pe adresa: [email protected].

Articole scrise de Adrian Ungureanu

Proprietarul hotelului Marriott construiește o clădire birouri în buricul Capitalei

Proprietarul Marriott construiește o clădire birouri în buricul Capitalei

Dezvoltatorii livrează noi spații de retail, cele mai multe centre comerciale noi vor apărea în provincie

Dezvoltatorii livrează noi spații de retail, cele mai multe în provincie

Cum poți să fii și sustenabil, dar să faci și business în același timp - Veolia propune modelul „Purpose”

Cum poți să fii și sustenabil, dar să faci și business în același timp

Musk a devenit cel mai mare acționar al Twitter, iar fanii lui Trump îi cer să-i reactiveze contul

Susținătorii lui Trump îi cer lui Elon Musk să-l reprimească pe Twitter

Investitorii imobiliari străini vin în România pentru profitabilitatea mai bună ca în Vest

Investitorii imobiliari străini vin în România pentru profitabilitatea mai bună

Videochat: Care sunt secretele industriei evaluate la cel puțin 180 de milioane de euro

Videochat: Care sunt secretele industriei evaluate la cel puțin 180 mil. euro

Prețul petrolului a scăzut brusc în condițiile în care SUA iau în considerare deblocarea rezervelor naționale

Petrolul se ieftinește, în condițiile în care SUA ar putea debloca rezervele

Clotilde Armand: Poliția a început să facă curățenie printre rechinii imobiliari din Sectorul 1

Clotilde Armand: A început curățenia printre rechinii imobiliari din Sectorul 1

Harta chiriilor de birouri din Capitală - unde se găsesc cele mai mici prețuri

Harta chiriilor de birouri din Capitală - unde se găsesc cele mai mici prețuri

Analiză: Piața imobiliară a rezistat mult mai bine celor doi ani de restricții

Analiză: Piața imobiliară a rezistat mult mai bine celor doi ani de restricții

Eden Capital vrea să livreze 900 de apartamente în București în 2022

Eden Capital vrea să livreze 900 de apartamente în București în 2022

Munca românilor, printre cel mai prost plătite din UE - doar bulgarii sunt sub noi

Munca românilor, printre cel mai prost plătite din UE, depășim doar Bulgaria

Sondaj: 1 din 4 angajați și-ar da demisia, dacă ar fi obligați să revină complet la birou

Sondaj: 1 din 4 angajați și-ar da demisia, dacă ar fi forțați să revină la birou

Cristian Nicola: Sunt dezvoltatori care speculează momentul și cresc prețurile, urmând scumpirile din piață

Cristian Nicola: Sunt dezvoltatori care speculează momentul și cresc prețurile

Cum se vede criza refugiaților de dincolo de graniță | Interviu cu un voluntar care a fost de patru ori cu ajutoare în Ucraina

Criza refugiaților, prin ochii voluntarilor care se încumetă să intre în Ucraina

Prețurile locuințelor ar putea crește cu 20-30% în 2022. Dezvoltatorii dau vina pe scumpirea materialelor și energiei

Prețurile locuințelor ar putea crește cu 20-30% în 2022 | Ce motive invocă piața

Primăria Sectorului 6, reabilitări termice pentru blocuri de peste 200 de milioane de lei

Primăria Sectorului 6, anvelopări de blocuri de peste 200 de milioane de lei

Studiu: Cele mai multe proiecte rezidențiale sunt așteptate să demareze abia în 2023

Cele mai multe proiecte rezidențiale sunt așteptate să demareze abia în 2023

FOTO: Noi imagini cu Soarele, așa cum n-a mai fost văzut niciodată

FOTO: Noi imagini cu Soarele, așa cum n-a mai fost văzut niciodată

Unde și-au ascuns oligarhii ruși iahturile pentru a nu fi confiscate

Unde și-au ascuns oligarhii ruși iahturile pentru a nu fi confiscate

Zona de centru Vest a Capitalei devine noul pol al clădirilor de birouri

Zona de centru Vest a Capitalei devine noul pol al clădirilor de birouri

Cât câștigă un camionagiu român în afară și ce salarii primesc cei care muncesc în România

Cât câștigă un camionagiu român în afară și ce salarii sunt în România

Cristian Ghinea: Banii pentru sănătate din PNRR depind de aprobarea contractului cadru

Ghinea: Banii pentru sănătate din PNRR depind de aprobarea contractului cadru

Efectele războiului în imobiliare: prețurile cresc, iar dezvoltatorii trec în expectativă

Războiul scumpește locuințele și chiriile, iar dezvoltatorii sunt mai precauți

Dezvoltatorii au propus în Sectorul 6 investiții de infrastructură de peste 290 mil. lei. Cât de realizabile sunt?

Sectorul 6: Dezvoltatorii au propus investiții de infrastructură de 290 mil. lei

Beatrice Dumitrașcu, One United Properties: Nevoia de spațiu locativ există pe toate segmentele de piață

One United Properties: Nevoia de spațiu locativ există pe toate segmentele

Hagag Development Europe a cumpărat sediul ISPH din Capitală

Hagag Development Europe a cumpărat sediul ISPH din Capitală

Valentin Morar, CEO Wallberg: Ca să scăpăm de problemele cauzate de urbanism, cea mai bună soluție este digitalizarea

Valentin Morar, CEO Wallberg: Digitalizarea, soluția pentru problema PUZ-urilor

Un angajat Tesla, dat afară pentru că făcea recenzii cu sistemul de autopilot pe YouTube

Angajat Tesla, dat afară pentru că făcea recenzii cu propria mașină pe YouTube

Topul țărilor care investesc cel mai mult în imobiliarele din România

Topul țărilor care investesc cel mai mult în imobiliarele din România

Beatrice Dumitrașcu, One United Properties: Este fundamental greșit să crezi că nu poți fi egală cu un bărbat

Beatrice Dumitrașcu: Este greșit să crezi că nu poți fi egală cu un bărbat

Piața imobiliară, între scumpirea costurilor de construcții, scăderea ofertei și efectele războiului

Piața imobiliară, între scumpirea materialelor, scăderea ofertei și război

Genesis Property: Peste 70% dintre angajați vor să lucreze de la birou sau în sistem hibrid în 2022

Sondaj: 70% dintre angajați vor să lucreze de la birou sau în sistem hibrid

Muncitori asiatici în România. Sunt în realitate mai ieftini decât forța de muncă locală?

Muncitorii asiatici. Sunt în realitate mai ieftini decât forța de muncă locală?

Melania Pop, IWF: Femeile din business sunt mai tranșante, cu bărbații este mai ușor de negociat

Melania Pop, IWF: Femeile din business sunt mai tranșante, bărbații mai relaxați

Cât de mare este arsenalul nuclear al Rusiei, pe care Putin îl încadrează la „forțe de descurajare”

Cât de mare este arsenalul nuclear al Rusiei

Ce îl diferențiază pe Zelenski, omul care scrie istorie pentru țara sa, față de alți lideri

Ce îl diferențiază pe Zelenski, omul care scrie istorie, față de alți lideri

Dezvoltatorul imobiliar One United raportează venituri de peste 1,1 miliarde de lei în 2021

One United raportează venituri de peste 1,1 miliarde de lei în 2021

Este greu sau nu să devii dezvoltator imobiliar? Ce trebuie să știi, dacă vrei să devii unul

Ce trebuie să știi, dacă vrei să devii dezvoltator imobiliar

[VIDEO] Șeful NATO, despre perspectiva unui atac asupra României: Vom apăra fiecare centimetru de pământ

[VIDEO] Șeful NATO vorbește despre perspectiva unui atac asupra României

CEO Euroins, despre plafonarea RCA: Interesul nostru nu este să creștem prețurile, ci să avem cât mai puține cazuri de despăgubire

CEO Euroins: Interesul asiguratorilor nu este acela de a crește prețurile RCA

Restart Energy va instala panouri fotovoltaice de 600.000 de euro pentru Elis Pavaje

Restart Energy va instala panouri solare de 600.000 de euro pentru Elis Pavaje