Anca Olteanu

Anca Olteanu

Sunt redactor coordonator al publicației Retail.ro, parte din InternetCorp. Înainte am lucrat la site-urile Ziare.com și Wall-street.ro și la agenția de presă Mediafax, unde am fost reporter al departamentului Economic. Am absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării a Universității din București.

Articole scrise de Anca Olteanu

Gelateria care se incapaneaza sa reziste intr-o piata inca timida si intr-o zona cu trafic redus de clienti

Gelateria care se incapaneaza sa reziste intr-o piata inca timida

Ministerul Fondurilor Europene lanseaza apelul pentru proiectul "Bunicii comunitatii"

MFE lanseaza apelul pentru proiectul "Bunicii comunitatii"

Cat costa si cat dureaza drumul spre litoral din cele mai mari orase ale Romaniei

Cat costa si cat dureaza drumul spre litoralul Marii Negre

TAROM a cumparat cinci noi aeronave Boeing

TAROM a cumparat cinci noi aeronave Boeing

Exemplul generatiei "cheii de 19": esec, reinventare si fapte bune, chiar si cu salariul minim pe economie

Despre esecurile generatiei "cheii de 19" si bucuria de a face bine

MT: Acordul de Mediu pentru autostrada Sibiu-Pitesti ar putea fi elaborat pana la finalul anului

Acordul de Mediu pentru autostrada Sibiu-Pitesti, gata in 2018

Brandusa Ungurasu, afacerea de familie cu portelan inceputa cu 10.000 de euro

Afacerea din portelan inceputa de o familie cu 10.000 de euro

Harta Banilor Publici - aplicatia asociatiei Initiativa Romania care iti arata unde se duce bugetul Romaniei

Aplicatia care iti arata unde se duc banii publici

Un nou terminal pentru aeroportul Otopeni in valoare de peste 1 miliard de euro

1 miliard de euro pentru noul terminal al aeroportului Otopeni

Cat castiga un angajat al Companiei Nationale Aeroporturi Bucuresti in 2018?

Cat castiga un angajat al aeroportului Bucuresti in 2018?

Povestea preotului care a devenit antreprenor si afacerea sociala cu dulceata si zacusca din Berca

Preotul antreprenor si afacerea sociala pornita cu 62.000 euro

Autostrada Comarnic-Brasov: acordul cu Banca Mondiala a fost oprit. Constructia se va realiza prin PPP, incercare esuata de 3 ori

Acordul cu BM pentru autostrada Comarnic-Brasov, pe Apa Sambetei

Educatia parentala: planurile ministerului pentru copiii saraci, izolati si parintii care nu stiu sa le ofere educatie

Educatia parentala, un gol imens in legislatia romaneasca

Programul "Discover EU": Tinerii de 18 ani se pot inscrie de azi pentru bilete de tren gratuite

De azi, bilete de tren gratuite in Europa pentru tinerii de 18 ani

Analiza demografica: casatorii si divorturi, in crestere, iar numarul nou-nascutilor scade

Casatorii si divorturi, in crestere. Numarul nou-nascutilor scade

Vehiculele inmatriculate si numarul de accidente rutiere, in crestere pe soselele din Romania, in 2017

Vehiculele inmatriculate si numarul accidentelor rutiere, in crestere

Uber introduce in Europa serviciul de bikesharing cu biciclete electrice JUMP

Uber introduce in Europa serviciul de bikesharing JUMP

Tarom isi adanceste pierderile, pentru al zecelea an consecutiv

Tarom isi adanceste pierderile, pentru al zecelea an consecutiv

Cele mai bine cotate companii feroviare din Europa: SBB, Deutsche Bahn si OBB

Cele mai bine cotate companii feroviare din Europa

BonBons, mica afacere cu bijuterii "bomboane" inceputa de o jurnalista in propriul apartament

BonBons, mica afacere de apartament a unei jurnaliste

The Good Cab, dispeceratul din Cluj aparut din orgoliul si pasiunea taximetristilor pentru meserie

The Good Cab, dispeceratul aparut cand se canta prohodul taximetriei

Aeroportul Mihail Kogalniceanu din Constanta ar putea primi un ajutor de 58,5 milioane de lei de la Ministerul Transporturilor

Aeroportul din Constanta ar putea primi 58,5 milioane de lei de la MT

GrowModel, afacerea americana de un milion de dolari a unui tanar din Bacau

Afacerea americana de un milion de dolari a unui tanar din Bacau

Pro Infrastructura: Guvernul propune termene fanteziste pentru autostrazi, cu harti facute pe genunchi fara nicio valoare

Termene fanteziste si harti facute pe genunchi pentru autostrazi

Primaria Sectorului 3 a lansat o aplicatie prin care cetatenii pot sesiza problemele administrative

Primaria Sectorului 3 - aplicatie pentru sesizarea problemelor

Clever Taxi si Star Taxi isi blocheaza servicille timp de o ora, in semn de protest

Clever Taxi si Star Taxi isi suspenda serviciile in semn de protest

Uber a depasit un milion de utilizatori in Romania

Uber a depasit un milion de utilizatori in Romania

Vicepremierul Viorel Stefan a prezentat proiectele Guvernului: trei autostrazi de peste 700 de kilometri, gata in doar 5 ani

Promisiuni de la Guvern: trei autostrazi, gata in doar 5 ani

Proiectul de modificare a legii taximetriei: cine sustine si cine se impotriveste

Cine sustine si cine se impotriveste modificarilor legii taximetriei?

Clever Taxi: Interzicerea aplicatiei va afecta 800.000 de cetateni si 20.000 de soferi de taxi

Cati soferi si cetateni vor fi afectati de interzicerea Clever Taxi?

Povestea The Home, magazinul cu mobilier scandinav si vanzari de circa un milion de euro

Afacere cu mobilier scandinav si vanzari de un milion de euro

Proiect OUG: modificarea legislatiei taximetriei asfel incat va afecta companiile precum Uber si Taxify

Proiect de modificare a legislatiei taximetriei: Uber, Taxify, vizate

Cu trenul in Romania: comparatie intre preturile si duratele de timp ale companiile feroviare private si CFR

Cu trenul in Romania: operatori privati sau CFR?

Atelier Merci, afacerea care vinde fapte bune si investeste profitul in proiecte sociale

Afacerea care vinde fapte bune si investeste in proiecte sociale

Ministrul Transporturilor: Nu pot fi gata proiecte de zeci de milioane de euro cu 100 de muncitori si 70 de utilaje

Sova: Nu pot fi gata proiecte de zeci de mil. euro cu 100 de muncitori

Ministerul Transporturilor neaga riscul de dezangajare a fondurilor nerambursabile pentru sectorul de transport

Reactia MT la avertismentele comisarului Corina Cretu: Nu exista risc

Protest pentru largirea bulevardului Prelungirea Ghencea si construirea Pasajului Domnesti

Protest pentru construirea Pasajului Domnesti

Moldovenii organizeaza un mars motorizat pentru constructia de autostrazi si combaterea izolarii si a saraciei

Mars motorizat pentru autostrazi in Moldova si combaterea izolarii

Comisarul europen Corina Cretu avertizeaza Guvernul in privinta fondurilor europene si a constructiei de autostrazi

Corina Cretu avertizeaza Guvernul in privinta fondurilor europene

Cosanzeana, afacerea sociala gandita pentru oameni, unde profitul nu este scopul infiintarii

Cosanzeana, afacerea gandita pentru oameni, unde profitul nu e scopul

Antreprenorii din RBL reactioneaza la problemele infrastructurii romanesti: Asa nu se mai poate

De ce infrastructura nu aduce fericire companiilor din Romania?

Produsele si serviciile din Romania costa mai mult din cauza infrastructurii de transport

Care este legatura dintre preturi si infrastructura din Romania