Ionuț Șișu

Ionuț Șișu

Ionuț Șișu scrie pentru Wall-Street.ro din anul 2011, iar în prezent ocupă funcția de redactor-șef adjunct.

 El și-a început activitatea în presă în 2007, în departamentul de limbă engleză al Mediafax monitorizare.

În perioada 2008-2009, Ionuț a acoperit domeniile piețe de capital și finanțe personale în cadrul Business Standard, publicația de afaceri a trustului Realitatea-Cațavencu. După o scurtă perioada de timp în cadrul Corect News, Ionuț s-a alăturat echipei Wall-Street.ro acolo unde astăzi acoperă domeniile piețe de capital, media și finanțe-bănci.

Ionuț Șișu a absolvit liceul bilingv Dante Alighieri (Română-Italiană), Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării și a urmat timp de doi ani cursurile Facultății de Limbi Străine (Italiană-Germană) din cadrul Universității București.

Deși a intrat în presa economică cu doar o lună înainte de prăbușirea piețelor financiare din toamna anului 2008, Ionuț a rămas un susținător al investițiilor și al pieței de capital românești.
 

Articole scrise de Ionuț Șișu

Tudor Ciurezu a cumparat actiuni SIF Oltenia de 47.000 euro dupa ce actiunile au crescut cu aproape 5% in patru zile

Tudor Ciurezu a cumparat actiuni SIF Oltenia de 47.000 euro

Topul dobanzilor la depozite in cele mai mari 10 banci din Romania: niciun depozit nu mai bate inflatia

Topul dobanzilor la depozite in cele mai mari 10 banci din Romania

Pariurile analistilor de pe bursa in 2018: Banci, energie si... "viitoarele Albalact"

Pariurile analistilor de pe bursa in 2018

Vine criza? 98,7 trilioane de motive pentru a fi ingrijorat inainte de 2018

Vine criza? 98,7 trilioane de motive pentru a fi ingrijorat

Sergiu Chirca este noul CEO elefant.ro

Sergiu Chirca este noul CEO elefant.ro

Guvernul Tudose primeste un cadou de 200 mil. euro de la UE inainte de Craciun. Banii vor fi restituiti abia dupa 2020

Guvernul primeste un cadou de 200 mil euro de la UE inainte de Craciun

Bugetul UE 2018: Tinerii primesc bilete de tren gratuite; fonduri pentru combaterea fake news si mai multi bani pentru locuri de munca

Tinerii primesc bilete gratuite de tren in UE de anul viitor

Siegfried Muresan, eurodeputat: Suntem condusi de un premier de care lumea civilizata fuge. Tudose este "nefrecventabil"

Eurodeputat: Avem un premier de care lumea civilizata fuge

De ce bursa a fost "rece" la cresterea economica record

De ce bursa a fost "rece" la cresterea economica record

Sistemul de pensii privat romanesc, in topul performantelor globale. Dar statul crede ca va administra mai bine banii

Sistemul de pensii privat romanesc, in topul performantelor globale

Cifrele cheie ale bancilor listate dupa primele 9 luni din 2017

Cifrele cheie ale bancilor listate dupa primele 9 luni din 2017

Ce s-a intamplat cu banii romanilor care au cumparat actiuni in ofertele publice de pe bursa din ultimii 4 ani

Ce s-a intamplat cu banii investitorilor din IPO-urile ultimilor 4 ani

Mircea Ursache face radiografia pietei de capital romanesti: 90% din STEAM a fost indeplinit

Mircea Ursache face radiografia pietei de capital romanesti

Globalworth vrea sa atraga inca 300 mil. euro de la investitori printr-o emisiune de actiuni

Globalworth vrea sa atraga inca 300 mil. euro de la investitori

Companiile listate incep in forta sezonul raportarilor financiare

Companiile listate incep in forta sezonul raportarilor financiare

Sefa Postei spune ca are sustinerea Fondul Proprietatea pentru capitalizarea cu 170 mil. lei a companiei

Sefa Postei spune ca are sustinerea FP pentru capitalizare

Desi in IPO au considerat ca Sphera e scumpa, investitorii au cumparat actiunile si cu 16% mai sus in prima zi pe bursa

Sphera a "decolat" cu 16% pe bursa, desi IPO-ul era considerat scump

Inca trei restaurante Taco Bell in 2018, dupa ce romanii s-au ingramadit la Mall Baneasa

Trei noi locatii Taco Bell, dupa ce romanii s-au ingramadit in Baneasa

Sphera Group intra pe bursa la un pret cu 11% peste cel din IPO

Operatorul KFC si Pizza Hut, evaluat la 1,25 mld. lei pe bursa

Actiunile de pe BVB rareori se “corecteaza” cu valoarea intregului dividend. Cum arata situatia dupa distributiile din 2017

Cat scad actiunile pe bursa dupa distributiile de dividende

Actiunile de pe bursa rareori se "corecteaza" cu valoarea intregului dividend. Cum arata situatia dupa distributiile din 2017

Cat scad actiunile pe bursa dupa distributiile de dividende

Bitcoin a depasit in cautari pe Google creditele si depozitele bancare. Seful JPMorgan: Cine cumpara este un prost

Bitcoin, mai cautat decat creditul . "Cine cumpara este un prost"

Cum au evoluat preturile la cele mai populare electronice si electrocasnice inainte de Black Friday

Cum au schimbat retailerii preturile inainte de Black Friday

Profit in scadere cu 16% pentru Erste. Depozitele si creditarea, in crestere

Profit in scadere cu 16% pentru Erste. Depozitele, in crestere

IPO-ul Sphera a fost suprasubscris pe transa fondurilor de investitii. Fara discount, micii investitori s-au lasat cu greu convinsi

IPO-ul Sphera a fost suprasubscris. Operatorul KFC se poate lista

Sebastian Bodu a cerut anularea dividendelor speciale la Transelectrica

Bodu a cerut anularea dividendelor speciale la Transelectrica

Dedeman a ajuns sa detina actiuni Electrica de 256 mil. lei

Dedeman a ajuns sa detina actiuni Electrica de 256 mil. lei

Transilvania Broker intra la tranzactionare pe bursa. Investitorii au marcat castigul din discount

Transilvania Broker intra la tranzactionare pe bursa

Experimentele fiscale au deraiat actiunile companiilor romanesti in octombrie

Experimentele fiscale au deraiat actiunile companiilor romanesti in octombrie

Experimentele fiscale au deraiat actiunile companiilor romanesti in octombrie

Experimentele fiscale au deraiat actiunile companiilor romanesti

Hanga a primit avizul ASF. Va avea BVB un CEO dupa doua luni de pauza?

Hanga a primit avizul ASF. Va avea BVB un CEO dupa doua luni de pauza?

Topul detaliat al celor mai mari 40 de companii americane. Primele cinci au castigat aproape 1 trilion de dolari in 2017

Apple si Google au castigat 400 mld. dolari in 2017. Cum arata top 40

Teraplast si-a injumatatit profitul la 9 luni

Teraplast si-a injumatatit profitul la 9 luni

Fondul Proprietatea ar putea sa revina la dividende in 2018

Fondul Proprietatea ar putea sa revina la dividende in 2018

Ludwik Sobolewski si-a anuntat demisia la doua luni dupa expirarea mandatului

Sobolewski si-a anuntat demisia la doua luni dupa expirarea mandatului

Actionarii Electrica aproba tranzactia de 752 mil. lei cu Fondul Proprietatea

Actionarii Electrica aproba tranzactia de 752 mil. lei cu FP

Bucurestiul poate castiga 1,7 mld. dolari daca cash-ul ar disparea

Bucurestiul poate castiga 1,7 mld. dolari daca cash-ul ar disparea

Fondurile mutuale, primele care beneficiaza de explozia dobanzilor si criza de lichiditate din octombrie

Fondurile mutuale, primele care beneficiaza de explozia dobanzilor

Ce sunt ofertele de actiuni si de ce ar investi cineva in KFC sau Transilvania Broker?

Ce este un IPO si de ce ar investi cineva in KFC sau in brokeri?

IPO-ul Transilvania Broker, inchis dupa nici doua zile. Joi se aloca actiunile

IPO-ul Transilvania Broker, inchis dupa nici doua zile

Start la primul IPO din fast-food in Romania. Cum vad analistii oferta

Start la primul IPO din fast-food in Romania. Cum vad analistii oferta

Discount-ul face diferenta pe bursa: Transilvania Broker, "vanduta" in cateva ore. Sphera inca asteapta subscrieri

Transilvania Broker, "vanduta" in cateva ore pe bursa